copy protect

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Darius IPATE, Detrixuri


unu

nu cutează ochiul să privească
năluca-minune prin sânge
săgeată curge
e o poveste
cu taine celeste
şi două neveste
şi un cârlan sur
şi un vis în caleaşcă fără contur
şi fecioare-izvoare
cu tainic foşnet de pas
în mine a rămas
doar a lumii beteală
înşelătoare spumă de cuvinte
de orgia de vise ce mă minte
ca sărutul de fată cuminte
din cap până-n picioare
numai sub pleoape ascunde
ninsori de fluturi rotunde
cobor în scoica ta de aur
nectarul divin să-l sug
sunt raza de soare
ce te sfinţeşte
cu sămânţa-ncolţită-n mine
în noaptea valpurgică
a Ochiului
ce ne priveşte din cer


doi
motto
Ace brice şi carice

pe cărare
de fată mare
aduc fir de lumină
invidiat în grădina vecină
ochi hulpav flămând
aştept pe spate în iarbă culcat
să vină
mlădie nuia de alun
despletită în raze de lună
mânza bună
de păcat blestemat hulit
la fiecare vamă
viaţa întreabă
tribut iubirii ai plătit



trei


mă simt adânc în tine
nu ştiu ce noroc mă paşte
să rămân zidit
înainte de paşte
licoarea din privirea-ţi o sorb
mai însetat de lumină ca un orb
floare crudă de grădină
nechezi în ghioc furios pegas
şi la galop şi la pas
şi mânz slab şi trăpaş gras
ispită păgână
te-ngână
cu tine rămân
nut şi feder
în ochi de izvor
unde iubirile nu mor
dau sufletului gol
roade bogat înmiresmate
zămislite în primăvară
de busuiocul sânilor
înstelaţi cu flori de fragi
şi dulci şi frumoşi şi dragi
seara cu săruturi să-i culci
cu pulberi din lună să-i scoli
din noapte în zori


patru

în mugur
în fruct
aceleeaşi dorinţi
în frunză
în inimă
crudă răstignire
pe creştet de neam
pe sfântă cruce


cinci

de la etajul şase sexul tău
se vede ca o fereastră
de cazarmă închisă
aerul îşi muşcă
degetele
era să mă pierd şi eu în
tranşeea acestei iubiri
ispitit să mor o singură
dată înainte de moartea se-
xului impotent cu faţa
de masă în cap
te contemplu astfel
din groapa cu lei a indiferenţei
mai ales când
eşti lângă mine
deschide ochii
mister pacpac gabor
                şi nici joia să nu uiţi să
numeri reculul unei poveşti de
dragoste
radio luxemburg


şase

aseară am dezbrăcat o fată
sub bluza încheiată în zăvoare
se îmbăia într-o mireasmă de vise
un nud de Renoir
pecete de foc şi otravă
sărutul a topit sânii
doi pui de hulubi căzuţi în zăpadă
în hrube cu sânge vaginal
hamacele se desfac din noduri
uitdiferenţa dintre a exista şi a trăi
peste vagile potire
coboară vălul negru al neantului
sub care zace într-o melasă râncedă

lighioana
ce-mi otrăvise
nopţile


şapte

sub ninsoarea mieilor pe cearşaf imaculat
măriţi de spaimă
ochii tăi exoftalmici
caută trena de mireasă
dilataţi maxim
au descoperit nevoiaşul meu corp
cu două bărbi
ca iarba zgăibii în creierul de
senator platfus


opt

mai bucuros molfăi o coajă de adevăr mucegăit
decât să-mi rup dinţii în oasele de oţel ale
unui adevăr care nu-mi foloseşte la potolirea
foamei la învelirea goliciunii la adăpostire
de gerul vieţii silnice pe care neamul meu o-o-of
fof o duce în spinare de la naştere până la moarte
…şi dincolo de ea


nouă

libertatea hălăduieşte despletită adulată hăituită
sângele ei miroase a otravă şi praf de puşcă
în cimitir o înăbuşă coroanele de ceremonial
oficial ipocrit pervers ciocoiesc şi moartă e
vinovată că primăvară întârzie apele subte-
rane fulgeră în beznă rădăcinile răchitelor
plopilor respiraţia frunzelor e o formă de
libertate din ele vom împleti cununile ferici-
ţilor martiri care nu au cunoscut pustiul
frazelor goale


zece

în ochi cu uitarea de sine
                binecuvântată cântare a cântării
pierdutele anotimpuri domnişoară
                n-or să vină ca odinioară
deschid acum poarta de ispite
                telurice în autumnal decor
de mătăsuri însângerate post amor



unsprezece

brizele albastre cu solzi de argint
mint în fiecare dimineaţă
încremenirea ornicelor sparte
departe în nacela unui balon
de săpun intră în eternitate
jumătate de dincolo de brâu



doisprezece

sunt copilul care am fost mahmur
de-a pururi afară de mine
n-am pe nimeni în peştera mea
feerică zidire în propria stâncă
a singurătăţii în spinare cu
iluzia nemărginirii bolnavă
de hegemonia incertitudinii
suveranitatea vidului abisal
aiurit al cărnii îţi mulţumesc
supremă zeiţă că mi-ai ascultat
ruga cu temenele îmbrăţişarea
noastră e atât de albă că nu
te va vedea nimeni
violându-mă
cu toate esenţele desuurilor tale
ca şi cum aş fi descifrat runele
unui secret idiom deşi
în acelaşi anotimp de ocazie
al tinereţii te frecventau papiţoi
cucaşlagură şi şarlelibidinoase
irizarea ochiului tău de sma
ragd m-a scos din mine
să beau cupa de amăgiri printre
harfe de ninsori cu stele-nfrigu-
rate între cer şi pământ



treisprezece

un nor
de taină îţi adumbrea nurii cu-
prinzându-ţi mijlocul în zăpada
aceea până-n genunchi clo-
potul negru vestitor al miracolului
îngemănării vieţii cu moarte a prăbuşit
macheta unei iubiri ima-
ginare sărutul îngheţat ne-a căzut
la picioare

în lumea în care şi soarele îmbătrâneşte
rămân copilul neştiutor care am fost
infidel arlechin
ţipătul meu ceremonial lamento ţi-a
deflorat auzul
la târziu ceas
lobul urechii ţi-l înfior cu un sărut
ca în iconostas
de bun rămas
floare şi cenuşă bucurie şi durere în
aceeaşi vertebră freamăt de grădini
suspendate izvoare de gheaţă şi foc
metehne gregare blesteme cu dangăt
apocaliptic
iartă-mă fecioară Poezie
şi aruncă un ochi de lumină
pe un banal
carnaval



paisprezece

păsăruica purtătoare de string
îmi plimbă pe cerul gurii o mo
luscă pe cărarea pustie din
păsăruţa fecioară înfiorată
de vizita buzelor deasupra
genunchilor cu chiloţi căzuţi
păsăriţă în marginea pădurii
ninsoare pustie pe inima
mea râncedă sub asfalt
păsăruca trâmbiţă de argint
sfâşie cerul până la stele
lacrimi resorbite
păsăruia goală ca un co
tor de măr în ploaie som
nolează la rădăcina ca
pului lăsat în bernă
pe cer stele
aud paşi plângând în
morminte aud morţi
plângând în haina de
clovn pudrat pe care am
împrumutat-o o plâng
pe Erna sau Herma?
o fată pe care cred că
am rupt-o plângând
frageda umezeală a să-
rutului ei cu miros
sfios rătăcit în urzeala
de şoapte şi muzici din
stele ninse şi din viori cu
obraz de lună plină

cincisprezece

deschid vistieria păcatelor mele
fără număr peşte mic
vanitate invidie lăcomie
desfrânată în desfătări
înecată în ospăţuri şi răsfăţuri
lipsită de simţul măsurii şi al bunei cuviinţe
vas al păcatului celui mai de jos
mă desfăt cu aburii băuturii
cu şiroirea clipelor mătăsoase gâdilitoare
să n-aud uruitul anilor
hodorogitori ca poloboacele goale
irosiţi
cu nimicuri prăvălite în hăuri desfundate



şaisprezece

în mâna mea
cei doi p(enisul) şi p(ixul) fraţi gemeni
însămânţează
cu acelaşi desfrânat entuziasm fecioresc
şi favorita copilă
şi coala fecioară în care răsădesc
flori cu dulci vibrări ale înveşnicirii
gânduri ascunse în oasele mele
nu vor să se supună timpului Caliban
le adun os cu os
sub fruntea cu care stau de vorbă
decuseară
până noaptea târziu
cu domnul Thanatos încă viu
de după uluci
mă împresoară cu tainele nedesluşite
ale punţii fragile pe care trec din viaţă în moarte
sunt tâmpit din naştere sau
m-am tâmpit
în creştere
nu e o întrebare
ca alta oricare
e o întrebare parşivă
de mizdă în derivă



şaptesprezece

în vene curg capete de mort
al câinelui călcat de automobilul primarului



al mânzului mâncat de râie
al porcului înjunghiat de Crăciun
al tatălui împuşcat în biserică în noaptea Învierii
al unui prieten
electrocutat de un cablu pe care voia să-l
fure
al unui beţiv îngheţat în faţa uşii
pe care n-a mai putut s-o deschidă
aşa arată moartea
copil am văzut-o în coşciug
păcălită de Ivan Turbincă
rămas copil om matur
nu mă mai satur
să-i recitesc povestea
ca orice poveste înţeleaptă şi naivă
mai fermecătoare decât o stivă
de o sută de metri cubi de   
aurite coperţi
scrise de maeştri experţi
în a vântura pleava vorbelor frumoase



optsprezece

du u u u u u
du u u u u u
du – du – du
du – du
du – te – du – te – du – te
te – du – du – du
du – du – te
du – te – du – te – du
du – te  du – te  du – teeee
te – du  te – du
du – du – du – du
du – te – du
du – te – du
du – te
du – te
te
te
te
du u u u u u u
du
du
du
du – te  te – du – du u u u u
du – te dracului dudu cu tot
(din Concert pentru violoncel şi pian, de
Mario Dario Leon, interpretat de Marin Cazacu)




nouăsprezece

sevele din crin sunt
săruturi fluide
ale nopţilor de vară macedonskiene
fantezii din marginea visării
lucrarea diavolului
îndrăgostit de frumuseţea lor pură



douăzeci

dansul izvoarelor
legănare tandră de ape
pietre înflorite de muşchi roş-albaştri
nimburi de stropi
cununi de snopi
şerpi noduroşi iscoade din adânc
spuză de brume verzi
ochi ce m-au săgetat odată
galerie de nuduri
iubesc natura cu chip de femeie



douăzeci şi unu

ador surâsul pur ca o boare
al unui copil
ca roua cuprinsă de uimire
când m-a sărutat pe obrazul îngheţat
în noaptea Învierii
nu ştiam iubirea ce înseamnă
n-avea glas din ceruri
nici aripi de înger
ochii
braţele
picioarele
nu erau de zână
nici părul de aur şi sânii de fragi


avea obraji întunecaţi de laţe
o gură dură
zgaibarace zgrăpţănate
şi o sprânceană ridicată a întrebare



douăzeci şi doi

doamnă toamnă
pământ al dragostei
fecunde morţii tragclopote sub pământ
bat toaca în oase roase
de vreme ce miroase
a veşnicie




douăzeci şi trei

vorba poetului care vrea sub fustă
de duducă
să introducă
principiile bolţii albastre
în trupul ce tăinuieşte bujorul de foc
am făcut
ce mi-a plăcut
şi rău îmi pare că
la fiecare întrebare
un acelaşi răspuns am
mai făceam şi azi dacă puteam
mângâiat şi pupat-pupat
pupat şi mângâiat cu plăcere
la o palmă sub cingătoare
nădrăgan tare
ca de os noduros nelenevos
nici prin faţă nici prin dos
vorba cântecului
mai ai să-mi dai
lucrul aşela cu
o ho ho ohooh hoo


(din DETRIXURI, volum în pregătire la editura Bucovina verde, Cernăuţi)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu