copy protect

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Ion POPESCU-SIRETEANU, Ciprian şi Iraclie Porumbescu * Dincolo de fruntariile poeziei, II (texte critice)



În Bucovina, Ciprian Porumbescu este atât de cunoscut şi iubit, încât oamenii îl numesc doar Ciprian, ca şi cum ar fi un contemporan şi un prieten apropiat al lor. De aceea, o nouă carte despre personalitatea acestui mare artist al cărui zbor a fost curmat, prin încarcerarea lui de către austrieci, prezintă interes aparte.
Autorul acestei cărţi, intitulată Ciprianşi Iraclie Porumbescu, Suceava, Ed. Lidana, 2012, 174 pagini, este harnicul cărturar bucovinean Nicolae Cârlan.  
Deşi a trăit doar 30 ( treizeci) de ani, Ciprian Porumbescu a putut fi numit „unul dintre ctitorii culturii muzicale româneşti moderne” (George Pascu), artistul „care a deschis o cale sigură spre afirmarea internaţională a muzicii româneşti” (Viorel Cosma) şi  a fost „un mucenic al aprigei si neînduratei sărăcii” (Leca Morariu). În Bucovina lui, „melosul popular de o inestimabilă bogăţie şi varietate i-a fost cel mai de seamă dascăl “(p. 6). Stingându-se la treizeci de ani neîmpliniţi, „Ciprian Porumbescu a lăsat moştenire o creaţie artistică semnificativă şi a trasat o direcţie sigură, fertilă de evoluţie a creaţiei muzicale ulterioare din spaţiul românesc, străbătută de un viguros simţământ patriotic, drept pentru care a şi fost considerat, pe bună dreptate, cântăreţul neamului românesc”. (p. 8). 
Dacă ar fi să se facă o paralelă între Ciprian Porumbescu şi Mihai Eminescu, s-ar putea spune că „amândoi au ars cu intensităţi inegalabile, pentru a încălzi şi lumina, cu flacăra lor de gând şi simţire, destinul neamului românesc întru eternitate (p. 9.). În drumul nostru prin istorie, „Logosul eminescian şi Melosul lui Ciprian Porumbescu ne luminează calea şi ne întăresc sufletele” ( p. 10).
Procesul Arboroasei a avut un puternic ecou în Transilvania şi în România. Ziaristul Eminescu, în „Timpul”, considera că acţiunile studenţilor au fost justificate pe de o parte de afirmaţii ale unui profesor de drept roman care, spune Eminescu, „şi-a permis a face observaţiuni puţin cuviincioase asupra neamului nostru”. Acţiunea studenţilor a fost provocată de necuviinţele mult mai grave comise de coloniştii  din Bucovina şi, spune marele ziarist, „din partea jidanilor din Bucovina, pentru că ei au stăruit să se facă serbarea de o sută de ani a întrupării Bucovinei cu Austria”. Serbarea amintită s-a organizat la sugestia celor colonizaţi „din părţile de miazănoapte ale provinciei” (p. 13), adică a coloniştilor galiţieni aduşi în Bucovina de către austrieci. Eminescu apreciază că acuzaţiile celor cinci inculpaţi nu sunt întemeiate şi că tinerii nu pot fi acuzaţi de înaltă trădare.
Cei cinci conducători ai Societăţii Arboroasa (Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharia Voronca şi Orest Popescu) au fost şi în atenţia lui Constantin Tomasciuc – primul rector al Universităţii din Cernăuţi, membru al Parlamentului de la Viena – care îi adresează o scrisoare părintelui Iraclie Porumbescu, în care îşi exprimă, între altele, satisfacţia că „verdictul judicios a îndreptat greşeala acuzării” (p. 19).
Ciprian Porumbescu publică în 1880, la Viena, Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români, compuse şi dedicate Junimei academice române. Astfel – spune Nicolae Cârlan – a inaugurat „în cultura muzicală românească o direcţie cu consecinţe deosebit de fertile pentru afirmarea şi devenirea cântecului de masă, militant, ale creaţiei corale la noi. În acest volumaş s-au publicat, pentru prima dată, Pe-al nostru steag şi Cântecul tricolorului”. Această Colecţiune a fost reeditată abia în anul 1990, la Muzeul Judeţean Suceava, de către Nicolae Cârlan şi Petru Valan. Reţin aici caracterizarea făcută lui Ciprian Porumbescu de către prietenul său, preotul  Constantin Morariu: „Ciprian este cel mai iubit şi mai mare coleg al meu şi cel mai măiestru român în arta muzicală” (p. 59). 
În partea a doua a cărţii, Nicolae Cârlan prezintă proverbele şi zicătorile culese de Iraclie Porumbescu, include articolul Din publicistica lui Iraclie Porumbescu şi, mai ales, studiul Despre beletristica lui Iraclie Porumbescu (p. 133-167). Într-o anexă intitulată Sic credo ..., autorul vorbeşte despre activitatea muzeografului, în general şi a sa în special, cu reuşitele sale. De această anexă ţine Lista bibliografică cu lucrări de Nicolae Cârlan, în care cititorul găseşte compartimentele: A. Cărţi personale; B. Ediţii / recuperări şi C. Broşuri, pliante, lista întreagă cuprinzând 36 de titluri.
*

Dincolo de fruntariile poeziei, II (Texte critice)

Dăruit efortului de a semnala şi a face cunoscute scrierile lui Nicolae Labiş, cărturarul sucevean Nicolae Cârlan a publicat, în Ed. Lidana din Suceava, în anul 2011, volumul Dincolo de fruntariile poeziei, II (Texte critice) de Nicolae Labiş, carte dedicată surorilor poetului de la Mălini, Margareta şi Dorina. Textele publicate sunt însoţite de o amplă Prefaţă, de o detaliată Cronologie şi de o Notă editorială (listă).
Atât editorul consecvent, cât şi cititorul sunt surprinşi de o activitate atât de bogată, ţinând seama de faptul, dureros, că Labiş a murit la vârsta de 21 de ani. În ciuda acestui fapt, spune criticul, „proporţiile acestei opere sunt incredibil de ample şi diverse, de aceea procesul de editare integrală a scrisului labişian mai are încă nebănuite rezerve / stavile până să poată fi considerat pe deplin încheiat” (p. 7).
Intensificându-şi cercetările, Nicolae Cârlan a descoperit o sumedenie de piese inedite sau răspândite de poet (unele şi abandonate de posteritate sub colbul uitării) prin publicaţii tot mai greu accesibile („Anii de ucenicie”, revista de uz intern a Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu”), spre exemplu, creaţii subsumabile tuturor domeniilor literare generic acceptate. Este vorba de poezie, proză, folclor, traduceri, corespondenţă. Reţinem că „Arhiva Nicolae Labiş” se află la Muzeul  Bucovinei din Suceava, donaţie a familiei poetului (părinţii şi surorile) .
Volumul Dincolo de fruntariile poeziei cuprinde texte de critică literară, edite şi inedite. Din aceste texte se vede spiritul critic de care dispunea autorul lor, cu o cronică publicată postum, în 1971, despre cartea Florile pământului de Zaharia Stancu, în care i se fac autorului observaţii pertinente de către criticul de 19 ani.
Pentru istoricul literar, aceste texte cuprind idei şi opinii de justificat interes.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu