copy protect

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Petre Gheorghe BÂRLEA, Filologia secolului al XXI-lea

Rubrica de faţă este consacrată unor tineri filologi români care au reuşit să se impună în activitatea de cercetare, în mediul social-economic şi/sau în învăţământul universitar şi preuniversitar din ţară şi de peste hotare, prin lucrări de excepţie – în cele mai diferite ramuri ale ştiinţelor cuvântului şi ale comunicării, în general. Este vorba despre studii de gramatică descriptivă, gramatică istorică şi comparată, tipologia limbilor, limbaje de specialitate (didactic, religios, ştiinţific, IT etc.), etnolingvistică, mitologie lingvistică, retorică clasică şi retorici moderne, analiza discursului ş.a.m.d.


Cele mai multe dintre lucrările pe care le vom prezenta aici sunt, la origine, teze de doctorat, realizate sub îndrumarea unor autorităţi în materie, de la universităţile româneşti sau străine. Dar toate poartă marca modernităţii, a spiritului tânăr al autorilor – manifestat prin maniera originală, personală, de concepere a subiectelor de studiu, prin îndrăzneala abordărilor metodologice (interdisciplinare, în cele mai multe cazuri), prin uşurinţa cu care aceşti cercetători din generaţia actuală se mişcă pe terenul vast al documentării, studiind surse în diferite limbi, accesând biblioteci virtuale, conectându-se la bazele internaţionale de date ştiinţifice, prin corectidudinea şi frumuseţea exprimării.

Cel ce scrie aceste rânduri a parcurs “cu creionul în mână” aceste lucrări, prin forţa lucrurilor. Nu vrem să spunem că tot ce am citit în ultimii ani este de valoare, dar din tot ceea ce se scrie acum se poate selecta un corpus de texte care ne îndrituieşte să formulăm o concluzie încurajatoare: cât timp mai există în ţară asemenea tineri, nu este totul pierdut.

*

Limbajul matematic din perspectivă terminologică interdisciplinară

Alice Cristina Toma este născută la Hăbeni, com. Bucşani, jud. Dâmboviţa, la 3 mai 1974, ca fiică a unor cadre didactice.

După absolvirea Liceului Pedagogic din Târgovişte, a urmat, aproape concomitent (mai precis, la distanţă de un an), cursurile Facultăţii de Litere (secţia română-franceză) şi pe cele ale Facultăţii de Matematică, din cadrul Universităţii din Bucureşti, absolvite cu rezultate strălucite. Două mastere au completat acest rarisim curriculum universitar: unul de limbă română contemporană – la Universitatea din Bucureşti, altul de lingvistică franceză teoretică şi aplicată – la Universitatea din Geneva. Era de aşteptat să se angreneze într-un program de studii doctorale pe tema limbajelor matematice şi a făcut-o cu aceeaşi dăruire, susţinând (cum, altfel?) două doctorate în acest domeniu interdisciplinar, dar care vizează ştiinţe aparent incongruente – unul la Bucureşti (2005), altul la Geneva (2010). Din 2011, a fost admisă la cursurile postuniversitare organizate de Universitatea din Bucureşti.

Cariera didactică, întâi în învăţământul preuniversitar, apoi în cel universitar, se împleteşte armonios în activitatea acestei harnice tinere, care este acum lector universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti-Iorgu Iordan” al Academiei Române, membră în mai multe proiecte internaţionale de cercetare şi în mai multe societăţi ştiinţifice. În prezent, funcţionează ca lector de limbă, cultură şi civilizaţie română la Univerité Libre de Bruxelles şi membră a Grupului GRAL de cercetare în domeniul retoricii moderne de la Bruxelles.

Este autoarea unor volume ca Dicţionar de matematică; Lingvistică şi matematică. De la terminologia lexicală la terminologia discursivă ş.a., precum şi a unui număr de peste 30 de studii şi articole publicate în volume colective, în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.

Este colaboratoarea unor mari personalităţi în cercetarea ştiinţifică modernă, precum Angela Bidu-Vrănceanu, Gabriela Pană Dindelegan, Solomon Marcus, Gheorghe Chivu, Emilio Manzotti, Olga Inkova, Emmanuelle Danblon ş.a., de a căror apreciere se bucură şi al căror model îl duce mai departe.

Lucrarea despre care ne propunem să scriem aici (*1) a fost la origine o teză de doctorat, intitulată Limbajul matematic din perspectivă terminologică interdisciplinar. Reprezentând o cercetare asupra limbajelor de specialitate, în genere, cartea are în vedere – după cum însuşi titlul o menţionează – caracterizarea terminologică a comunicării matematice în ipostaza sa de limbaj ştiinţific interdisciplinar. Contribuţia autoarei se remarcă printr-un înalt nivel ştiinţific al îmbinării datelor cu caracter teoretic şi aplicativ, al rezultatelor şi al concluziilor formulate. Noutăţii obiectului tratat în cercetare românească de specialitate i se adaugă noutatea metodologică propusă, bazată pe o concepţie teoretică originală asupra terminologiei.

Lucrarea impresionează prin îmbinarea unitară a unor rezultate teoretice diverse: terminologie, terminografie, semantică, lexicologie, stilistică funcţională, gramatică cognitivă şi analiză discursivă. Cu principiile şi instrumentele de lucru ale acestor multiple metode de lucru, se urmăreşte stabilirea raportului dintre modul de conceptualizare, structura semantică şi condiţiile de concepere a discursului matematic. Terminologia lingvistică europeană şi terminologia lexicală românească se văd puse în faţa unei noi provocări ştiinţifice.

Aportul teoretic fundamental al cercetării constă în propunerea terminologiei discursive drept o prelungire firească a terminologiei lexicale. Amintim aici că terminologia lexicală este modelul românesc al terminologiei lingvistice europene şi transatlantice, model dezvoltat în cadrul Universităţii din Bucureşti, prin şcoala creată de Prof. dr. Angela Bidu-Vrănceanu. Activitatea acesteia s-a concretizat în lucrări diverse, de la disertaţii de masterat şi teze de doctorat, la contracte colective de cercetare, articole şi volume publicate începând în special din anii ’90.

Prin modelul discursiv de analiză a terminologiei (matematice interdisciplinare), autoarea reuşeşte să integreze într-un studiu unitar aspecte fundamentale ale termenilor matematici (interdisciplinari), cum ar fi: relaţia sens – concept din care rezultă caracterul „tare” al matematicii; raportul dintre definiţia lexicografică şi definiţia textuală a termenilor matematici; distincţia, în cazul nivelurilor de „matematicitate”, a popularizării (sau vulgarizării) lexicale (manifestă) de vulgarizarea textuală (absentă); categoriile vide ale anumitor genuri ştiinţifice matematice; tipurile diverse de interdisciplinaritate în care apar termenii matematici, ce demonstrează caracterul puternic donator al matematicii, conferindu-i statutul de ştiinţă fundamentală.

Structura cărţii este organizată echilibrat, în trei părţi. Prima parte, Terminologia. Teorie şi metodă în studierea limbajului matematic, este esenţialmente teoretică, fără însă a neglija exemplele concrete, acolo unde este cazul, demonstrând pas cu pas prelungirea terminologiei lexicale prin terminologia discursivă. De la terminologie la limbaj specializat se ajunge la discursul specializat, concept relativ nou în lingvistica româneasca (cf. studiile de profil semnate de D. Rovenţa-Frumuşani, 1995; A. Stoichiţoiu-Ichim, 2001). Sunt trecute în revistă diverse studii discursive (semiotice, constructiviste, textuale, cognitive, funcţionale, critice), pentru a se demonstra adecvarea sporită a analizei modulare discursive la descrierea şi interpretarea discursului ştiinţific matematic. Discursul, fenomen lingvistic şi extralingvistic complex, poate fi investigat prin fragmentarea metodologică şi didactică în module ce permit, pe de o parte, prin separare, rezultate analitice specializate pe aspecte individualizante (lexical, sintactic, ierarhic, referenţial şi interacţional), pe de altă parte, prin cuplarea modulelor, rezultate globale referitoare, de exemplu, la organizarea informaţională sau topicală a discursului.

Prin consultarea unei bibliografii bogate şi actualizate, preponderent francofonă şi anglofonă, dar şi din spaţiul românesc, italian etc., este prezentată sistematic, într-o sinteză utilă înţelegerii analizei din părţile a doua şi a treia a lucrării, apariţia, evoluţia şi constituirea terminologiei ca ştiinţă independentă, insistându-se pe ramura terminologiei lingvistice, în general şi pe rezultatele şcolii româneşti de terminologie, în special. Atenţia deosebită acordată metodei şi aparatului conceptual operant în lucrare apar cu pregnanţă în capitolul al doilea şi în grila analizei ce încheie prima parte a lucrării.

Capitolul al doilea pune în evidenţă o cunoaştere amănunţită a literaturii interesate de limbajul matematic, dublată de o înţelegere şi interpretare profundă a rezultatelor acestora. Din combinarea reuşită a detaliului semnificativ şi a generalizării cuprinzătoare, prin relaţionarea eficientă teoretic–empiric, se ajunge la definirea precisă a conceptelor teoretice de bază ale demonstraţiei susţinute de tânăra cercetătoare. Acestea vizează, pe de o parte numirea exactă a obiectului de studiu (DM, LM, TM(I), tM, cM), pe de altă parte, identificarea unor proprietăţi ale acestuia – niveluri de „matematicitate”; limbaj natural vs limbaj artificial (S. Marcus, 1970); interdisciplinaritate – şi a unor fenomene lingvistice specifice matematicii (efectul de istereză semantică (Gentilhomme, 2000) sau nucleul dur semantic (Bidu-Vrănceanu, coord., 2000); definiţiile alternative (Bidu-Vrănceanu, 2004i); contextul şi termenul sintagmatic. Iată de exemplu cum este tranşată definiţia pentru DM: discursul matematic „reprezintă o entitate complexă, incluzând aspecte diverse, lingvistice şi extralingvistice”; LM este limbajul matematic care reprezintă „concretizarea lingvistică a DM”; TM, terminologia matematică sau lexicul matematic, „reprezintă totalitatea termenilor utilizaţi în matematică”; tM, termenul matematic, este definit printr-o relaţie bijectivă cu cM, conceptul matematic, ceea ce asigură o repartizare fină în analiză a aspectelor sintetizate în triunghiul semiotic: termenul acoperă relaţia semnificant – semnificat, pe când conceptul se ocupă de entitatea cognitivă abstractă vs referent.

În toate aceste definiţii, este de apreciat efortul novator teoretic, chiar dacă încă păstrat în spiritul lingvisticii contemporane.

Contribuţia aplicativă a lucrării, cu inserţiile teoretice inerente oricărei analize, este structurată în două părţi, prin gruparea rezultatelor analizei terminologice lexicale, respectiv, a celor ale analizei terminologice discursive, ambele privind, evident, limbajul matematic (interdisciplinar). Parte a doua a lucrării, Termenul matematic în raport cu limba comună şi cu alte limbaje specializate. Analiză terminologică lexicală, arată caracterul „tare” al limbajului matematic, prin comparaţie cu limba comună, la nivelul împrumuturilor lexicale între cele două compartimente ale vocabularului limbii române, al definiţiei sensului termenilor matematici şi al contextului (înţeles în mod restrâns şi particular ca marcă diastratică sau ca sintagmă).

Se arată, de asemenea, determinarea semantică şi contextuală (sintagmatică) a migrării termenilor matematici interdisciplinari, atât în microinterdisciplinaritate (termen sub care autoarea urmăreşte comportamentul individual al termenilor în interdisciplinaritate), cât şi în macrointerdisciplinaritate (termen sub care autoarea urmăreşte fenomenele de interdisciplinaritate manifestate la nivelul intersecţie domeniale, dintre domeniile ştiinţifice).

În capitolul al cincilea asistăm la o descriere minuţioasă a termenilor matematici în raport cu limba comună. Sunt stabilite, pe baza criteriilor intersecţiei limbajului matematic cu limba comună şi al direcţiei de propagare dintre cele două compartimente ale vocabularului limbii române, trei clase de termeni matematici: termenii strict matematici, termenii migraţi din LC în LM şi termenii migraţi din LC în LM. Prin argumente semantice se demonstrează că – de cele mai multe ori – migrarea, în ambele sensuri, se produce nu la nivelul semnului lingvistic, ci la nivelul semnificantului care este asociat, după caz, cu semnificanţi diferiţi. Se ajunge la concluzia că, pe de o parte, rolul LC în furnizarea elementelor intersecţiei cu matematica nu este neglijabil (fapt minimalizat în studiile limbajelor specializate de I. Coteanu care, fără să nege rolul LC de sursă a termenilor ştiinţifici, nu l-a luat suficient în considerare), iar pe de altă parte, deschiderea codului specializat matematic spre limba comună se realizează de cele mai multe ori sub rezerva pierderii integrităţii semantice a termenilor matematici.

Capitolul al şaselea tratează lexical terminologia matematică interdisciplinară. Interdisciplinaritatea termenilor matematici poate fi condiţionată semantic, contextual şi conceptual. Tripla condiţionare duce la o triplă clasare a termenilor matematici interdisciplinari. Din punct de vedere semantic, termenii matematici interdisciplinari sunt obiecte concrete, obiecte abstracte, stări sau procese şi fenomene. Din punct de vedere contextual, termenii matematici interdisciplinari sunt numai termeni simpli (monomembri), sau pivot de termeni complecşi (bi/polimembri). Migrarea termenilor matematici sintagmatici este nulă, în schimb termenii cu o mai mare productivitate sintagmatică au şi o mai mare forţă sintagmatică. Cu alte cuvinte, funcţionează legea economiei vorbirii sau a efortului minim: micşorarea numărului trăsăturilor semantice distinctive (ceea ce se întâmplă la termenul-pivot) sau a numărului de proprietăţi conceptuale creşte forţa migratoare a termenului matematic. Din punct de vedere conceptual, termenii matematici interdisciplinari sunt matematici puri (propriu-zişi) sau metamatematici, cei din urmă având o mare mobilitate interdisciplinară.

Partea a treia a cărţii, „Matematicitate” şi concept matematic în interdisciplinaritate. Analiză terminologică discursivă, îmbogăţeşte demonstraţia caracterului „tare” al matematicii prin argumentul similitudinii dintre reprezentarea conceptuală matematică şi structura conceptuală matematică rezultată din studierea discursivă a definiţiei textuale a termenilor matematici. În ceea ce priveşte termenii matematici interdisciplinari, studiul lexical static din capitolul al şaselea este completat cu un studiu discursiv dinamic ce pune în evidenţă, în primul rând, complexitatea fenomenului migrării termenilor matematici (sunt distinse cel puţin patru clase de interdisciplinaritate), în al doilea rând, statutul matematicii de ştiinţă donator şi ştiinţă fundamentală şi în al treilea rând încadrarea matematicii, ca sursă de termeni interdisciplinari, în fruntea ierarhiei ştiinţelor „tari”. Această din urmă concluzie este cu atât mai interesantă, cu cât la ea se ajunge pe baza unor argumente lingvistice şi statistice, ignorându-se istoria ştiinţei a cărei implicare ar induce un consum important de timp şi un volum de muncă ce ar depăşi o cercetare individuală, personală.

Trebuie subliniată şi apreciată în mod particular munca de pionierat propusă în capitolul al şaptelea al tezei, printr-o tipologie a genurilor ştiinţifice. Problema genurilor ştiinţifice, îndelung şi intens cercetată în cazul genurilor literare, a fost marginalizată de studiile lingvistice. O dată cu dezvoltarea gramaticii textului sau lingvisticii textului – aşa cum a fost ea numită începând cu anii ’970 – sunt deschise noi perspective în sintaxă (coeziune), semantică (coerenţă) sau pragmatică (comunicare şi funcţionare a textului), toate depăşind nivelul tradiţional al frazei. Se poate semnala însă o rămânere în urmă a realizării unei tipologii a textelor, chiar dacă se face distincţie între condiţiile textualităţii aplicate unor texte aparţinând unor stiluri funcţionale diferite. În acest context, stabilirea unor genuri ştiinţifice pe baza dimensiunii referenţiale şi a caracteristicilor interacţionale ale discursului ştiinţific trebuie consemnată ca un pas important în cercetarea lingvisticii textuale.

Abordând aspecte cognitive şi discursive ale terminologiei matematice, capitolul al optulea completează perspectiva semantică şi lexicală din capitolul al şaselea, aducând argumente noi în favoarea caracterului „tare” al limbajului matematic. Este demonstrată cu ajutorul exemplelor din niveluri de „ştiinţificitate” diferite similitudinea dintre reprezentarea conceptuală a unui concept matematic şi structurile sale conceptuale actualizate în texte diferite. Asemănarea acestora este un indiciu al rigidităţii conceptuale matematice şi, în consecinţă, un exponent al caracterului „dur” al limbajului matematic. Prin conceptul matematic, ca entitate cognitivă, se găseşte un mijloc eficient de distingere a contextului termenului matematic simplu de termenul matematic complex (sau sintagmatic).

Ultimul capitol aduce o perspectivă dinamică asupra interdisciplinarităţii termenilor matematici, interdisciplinaritate tratată static în capitolul al şaselea. Mai mult, argumente de natură lingvistică permit organizarea domeniilor cunoaşterii în două clase disjuncte, însă graduale: ştiinţele „tari”, care funcţionează ca sursă terminologică în interdisciplinaritate, şi ştiinţele „slabe”, care pot fi numite „ţintă” sau „ştiinţe-gazdă” în interdisciplinaritate. Interdisciplinaritatea se dovedeşte, şi din acest punct de vedere, un fenomen complex, în strânsă relaţie cu limba comună.

Însăşi abordarea unui subiect ca problematica terminologică a limbajului matematic presupune cunoştinţe temeinice, atât lingvistice, cât şi matematice, fapt pe care autoarea îl dovedeşte de-a lungul întregii lucrări. În lectura textului nu poate trece neobservată grija pentru aspectul general al redactării şi pentru stilul scriiturii. Titlurile de secţiuni sunt formulate explicit, constituind un real ghid al parcurgerii textului. Un rol similar îl au introducerile de părţi şi capitole, în care ipotezele sunt formulate cu claritate. Argumentele dezvoltate în principal în ultimele două părţi ale lucrării construiesc progresiv traseul spre atingerea scopului general: demonstrarea caracterului „tare” şi „fundamental” al limbajului matematic şi punerea la îndemâna lectorului a unui instrument lingvistic de penetrare a caracterului criptic al matematicii, de accesibilizare, în acest fel, a limbajului matematic şi de aşezare a matematicii într-un compartiment cultural binemeritat, larg deschis publicului mediu cultivat.

Demn de amintit este volumul impresionant al anexelor, semn al pregătirii cu minuţiozitate a materialului empiric al cărţii. Este de apreciat saltul, prin demonstraţii riguroase, de la exemplu şi caz particular la statistici exhaustive ale corpusului şi la generalizări interpretative bine argumentate. Tot sub intenţia de concreteţe, de figurabilitatea unei cercetări care ar fi putut deveni aridă tocmai din cauza subiectului abstract şi, deci, cu scopul de a preveni acest lucru, tânăra autoare procedează la dublarea argumentelor ce susţin ipotezele cu diverse tabele şi figuri, care sistematizează (uneori statistic) sau vizualizează schematic rezultatele cercetării.

Modernă în concepţie şi realizare, cu numeroase noutăţi de teorie, de metodă şi de descriere, lucrarea de faţă reprezintă o contribuţie ştiinţifică de înalt nivel – nu ne sfiim să o afirmăm categoric. Dincolo de baza teoretică, lucrarea are o bază imensă de fapte, obţinută dintr-un corpus bogat de texte precum şi din excerptarea dicţionarelor importante ale limbii române. Noutatea lucrării este incontestabilă, atât prin teorie şi metodologie cât şi prin însuşi subiectul tratat, (cvasi-)absent în literatura română de specialitate, dar şi în cea internaţională

Petre Gheorghe BÂRLEA
 
 
(*1) Alice  Toma, Lingvistică şi matematică. De la terminologia lexicală la terminologia discursivă, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006, 518 p.





Un comentariu: