privirea plecată
bună dimineaţa astăzi
în superba-ţi zi
cu teama de mâine
pentru a nu mai greşi
ai abandonat egoismul
încurajând munca nefardată
iar profesorilor-copii
le-ai arătat utilitatea fadă
nu doar ca reper
plecată
cu buna dispoziţie ai privit
în faţă un mister
mincinos şi prosper
ce-şi arată răutatea
într-o pace dreaptă
ai atins cu-n zâmbet
datornicul împlinit
în credinţa părinţilor sfinţi
ce şi de dincolo
iubesc
tu omule-neom
ai greşit
ridică ochii şi trimite-ţi
privirea în pământ
plecată...
coapsa albă
…aş vrea să te întreb ceva
când ai dansat ultima oară un val
cu privirea spre coapsa albă
a unui ţărm?
ai văzut perla de la sân
şoptindu-ţi numele din lumină
pe cupa din dreapta
a scoicii goale…
şi reverenţa găzduită pe buze
ce cade pe cupa stângă
şoptind
tăcerea ca viitor cuvânt
iubeşte
valul înspumat.
binom, foc şi apă
luminează un far spre o inimă
găsită la lecţia de anatomie
într-una din orele disperate
ale trupului flămând
mi se urcă pe umeri iubirea
trăită-ntr-un vis de iarnă
şi viscolită la gura sobei
de focul buzelor roşii
cu scântei duplicitare
întreţin iubirea
binom
în sânul cald odihnesc
degetele obosite ce picură
stropul verde
împărţit în jumătate tu
rămasu-mi eu
aştept şi mă găsesc în apa vie
ce stinge focul
din auzul tic-tacului din stânga
al lecţiei de anatomie
din amfiteatrul vieţii
binom celest.
În ritmul inimii mele
În ritmul inimii mele
îngerii mă-nconjurau
Îngerul negru brăzda cu-n capăt
de aripă cerul
Celălalt înger, albit de rai şi vreme
stătea pe umărul meu şi murmura
o rugăciune
Îngerul negru brăzda norii
să-şi arunce sămânţa
Îngerul care-mi respira
pe obraz, avea grijă
să nu dea vlăstar, floare şi rod
de negru
Să nu dea!
Şi-mi respira sacadat lângă tâmplă
În ritmul inimii mele.
neivitul doctor
instabilitate
conversii
dezechilibre
disponibilizări
lacrimi împreunate-n barbă
dureri adunate
de incoerenţa norocului
chiar speranţa nu mai are mult de trăit
dacă îşi cere cu înverşunare
eutanasierea
scadenţa „tăiat în carne vie”
se precipită ca un vas în derivă
iar soluţia este testată
cu hârtia de turnesol
ce se colorează
strigător de roşu
de albastru
de galben şi iar de roşu
un comerciant de pompe funebre
cumpără un caiet dictando
notează pe cei ce dau avansul
şi bate o mărgea sau două în abacul
care şeruieşte implacabil zilele rămase
înaintea ultimei plăţi
plouă
şi sfârâie pământul
la fel ca omul
de întrebările fără răspuns
fără noimă
când tună şi fulgeră câte un doctor
iar el vorbeşte singur
pe marginea patului cu gratii albe
alunecat în pâlnia unui stetoscop
refulat.
Dialogul de cioburi
M-am privit
dincolo de mine
numai cu lumina mea,
detestând războiul
în afară de
lupta ce era.
Dialogul de cioburi
nu mai conta
nici chiar căderea
din oarba clipă grea,
poarta răutăţilor
mai rezista
dar raiului cuvintelor
din lumea
umbrelor
tăcea.
M-am privit
în lumina din lumină
şi frigul puterii
din nou încerca,
să doboare
umbra întâmplării
dar busola pasului
plângea.
Pe urmele luminii
m-ai găsit strigăt în noapte
şi-ţi doreai să faci întregul
din lacrimile de lumină
pe obrazul cu şoapte
împăcare
m-ai văzut omul din pete
ce va să vadă dantela
din pânza aşternută
trăirilor descătuşate le-ai dat
necuprinsul
m-ai aşezat lumină peste noi
acoperind trupurile cu ea
ne-am îndrăgostit de mâine
între trup şi suflet
împlinirea
pe urmele luminii curgem
un întreg ca şi ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu