copy protect

vineri, 1 martie 2013

Cică nişte cronicari: Magda GRIGORE – Scriitorul - un alergător de cursă lungă (suferinţa ca opţiune)



Haruki Murakami oferă cititorilor români, prin Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lungă (editura Polirom, 2009, în traducerea Iulianei Oprina), un roman compozit a cărui autenticitate se relevă prin însemnări, note, eboşe ale unor eseuri vechi, schiţe de (auto)portret, rememorări – scrise în ritmul unui exerciţiu voit, tonic, susţinut – asemănător cu alergarea la pas pe distanţe lungi, în care trebuie să-ţi conştientizezi rezervele şi să-ţi dozezi răsuflarea. Scrisul nu este o îndeletnicire ocazională, un hobby cu care cochetezi ca să-ţi omori timpul, este chiar un stil de viaţă pentru care te pregăteşti îndelung şi cu care, la răstimpuri, trebuie să intri în competiţie. Pentru un adevărat scriitor însă,  competiţia este alături de ceilalţi, nu cu ceilalţi, după modelul maratonistului pentru care cursa este ceva pe cont propriu, un lucru asumat care trebuie în primul rând dus la capăt şi, dacă se poate, trebuie îmbunătăţit: În meseria de scriitor (…) nu există victorie sau înfrângere. Tirajul, premiile literare, recenziile pozitive sau negative pot fi considerate drept criterii ale realizărilor, dar nu sunt chestiuni esenţiale. Mai important decât orice este dacă ceea ce scrii se ridică sau nu la standardele pe care ţi le-ai impus. Iar la acest capitol nu poţi să umbli cu subterfugii. Alergătorul are o ţintă precisă, scopul lui este să scoată un timp bun,  să(şi) doboare recordul, privind detaşat la cei din jurul său, alergători animaţi de voinţă, idealuri şi speranţe ca şi el. Dar ce poate fi, totuşi, mai provocator pentru un scriitor, decât să (şi) doboare timpul, să iasă învingător din lupta împotriva neputinţei creatoare, mai ales când viaţa lui e un pact al perseverenţei şi a ales, opţional, suferinţa.
Prefaţa povestirii, aparţinând autorului, este intitulată chiar aşa, suferinţa ca opţiune, iar ideea se referă atât la sportul de performanţă, cât şi la meseria de scriitor. Mai mult, scriitorul este acela care iese în largul suferinţei omeneşti liber consimţit, împrumută (şi) suferinţele celorlalţi, observă, filtrează, suferă, arde refuzând lenea spirituală, anchilozarea sufletească şi limitele comune ale implicării. Mesajul cărţii este transmis de povestitor prin îngemănarea similitudinilor între cele două ipostaze existenţiale, prin argumentarea propriilor convingeri şi mai ales prin descrierea senzaţiilor din timpul eforturilor fizice. Romanul este autobiografic şi este construit pe o alegorie, distingându-se din seria de scrieri fantasy cu care autorul şi-a obişnuit cititorii. Om de afaceri, într-o Japonie cu o concepţie de viaţă modernizată, dispusă la câştiguri facile, comerciant de succes, Haruki Murakami renunţă într-o zi la propria afacere, un bar cu jazz, pentru că timpul nu ajunge pentru toate îndeletnicirile în care vrei să fii bun şi-atunci trebuie să stabileşti priorităţile. Identificarea pasiunii pentru scris s-a petrecut chiar în timpul alergării, când spiritul se detaşa de stresul bussnis-ului, de implicarea lui programatică, de obstacolele cotidiene: Cel puţin cât alerg nu trebuie să vorbesc cu nimeni şi nu trebuie să ascult pe nimeni. Pot, în schimb, să admir priveliştea şi să mă uit în mine însumi. Atunci mintea născocea idei, mărturisiri, meditatii, revelaţii, personaje-tipologii: alergatul devine metodă de psihanaliză, afirmă Alice Teodorescu, şi de redescoperire sau descriere a valenţelor multiple pe care sinele le îmbracă – ceea ce explică de ce scrisul ca meserie te absoarbe încet şi te constrânge ca şi viaţa cotidiană. În prefaţă autorul afirmă că şi-a măsurat existenţa între maratoane şi cărţi publicate, conferinţe, cursuri, călatorii în SUA şi Hawaii. El îşi povesteşte experienţa alergării, de cele mai multe ori de-a lungul râului Charles, alteori lacul Samora, ori în insula Kauai din prefectura Chiba, ascultând degajat muzica unui cd-player, întretăindu-se cu alţi indivizi, alergători profesionişti sau doar amatori, mulţi studenţi ai universităţii Cambridge din apropiere. Numărul de kilometri însumaţi săptămânal, lunar, distanţele tipice (o distanţă deja cunoscută în lumea sportivilor este cea de 42 Km între Atena şi Marathon), verile mediteraneene cu soarele lichid al zilelor, achiziţionarea echipamentului potrivit, pregătirea, reproşurile şi evaluările finale ale rezultatelor, atrag atenţia prin similitudinea cu pregătirea unui proiect de carte, cu zilele sacrificate scrisului, adunarea materialului necesar, epuizarea, performanţa cărţii măsurată apoi prin succesul ei.
A scrie şi a alerga presupun în egală măsură o conjugare atentă, corectă şi organizată a efortului uman, fără a ignora limitele organismului, dar făcându-l să coopereze pentru rezultate îmbunătăţite. Energia cinetică este consumabilă şi măsurabilă ca şi activitatea neuronală. Cartea inseriază descrierea eforturile susţinute ale alergătorului în intenţia de a scoate din sine ce este mai bun, un rezultat remarcabil, dacă se poate unul performant. Slăbiciunea corpului nu este semnificativ diferită de slăbiciunea spiritului, ambele trebuie să-şi domine repetat sincopele, să-şi depăşească limitele,    să-şi fortifice fragilitatea. Epuizarea, dezhidratarea, durerea musculară, tremurul corpului sau blocajul lui, sunt tot atâtea aspecte  sensibile care îşi găsesc corespondenţa în sincopele meseriei de scriitor, sunt doar altfel denominate. Izbânda din finalul unei curse este similară cu senzaţia de izbăvire cu care autorul încheie o carte. Conexiunile între corp şi spirit sunt surprinzătoare, relevante şi survin sistematic în cursa textuală. Pentru ambele profesii trebuie să deţii atuuri, ultramaratonul de exemplu (însemnând 100 de km de alergare), fiind un succes rar, accesibil doar celor iniţiaţi. Alergarea este contemplativă ca şi scrisul care presupune câteva calităţi indiscutabil - ierarhizate: Calitatea cea mai de preţ pentru un scriitor este talentul. (…) Însă problema cu talentul este faptul că posesorul său nu are controlul nici asupra calităţii, nici asupra cantităţii lui. Pe locul secund se află puterea de concentrare. Abilitatea de a-ţi aduna propriul talent şi de a-l focaliza într-un singur punct. După concentrare vine rezistenţa pe care autorul o compară cu respiratul: Dacă te concentrezi înseamnă doar să-ţi ţii respiraţia, rezistenţa înseamnă să înveţi cum să inspiri şi să expiri încet şi uşor, în timp ce îţi ţii respiraţia. Dacă nu înveţi să le echilibrezi cum trebuie, e greu să rezişti multă vreme ca scriitor profesionist. Să continui să respiri ţinându-ţi respiraţia. De-aceea performanţa, spune Haruki Murakami, la un moment dat înseamnă suferinţă. Este simbolică mantra pe care eroul o repetă în gând în timpul  alergării ca să reziste fizic şi psihic automatismului: Eu nu sunt om. Sunt o maşinărie pură. Sunt o maşinărie, deci nu trebuie să simt nimic. Merg înainte şi atât. Iuliana Oprina surprinde foarte bine acest aspect afirmând că sentimentul pe care alergătorul îl trăieşte şi îl descrie la capatul celor 100 de km trece în domeniul fenomenologiei, conştiinţa devine corporală, existenţa transgresează în acţiunea alergatului pe pilot automat.
Cartea a fost apreciată în ansamblul ei pentru că depăşeşte filozofia lucrurilor banale prin evidenţierea laturii profunde, meditative a întâmplărilor obişnuite plasate în dimensiunile lor zilnice. Paralelismul între scris şi alergat devine relevantă pentru condiţia scriitorului care este una aproape sportivă, în care subiectul luptă cu propriile limite şi-şi depăşeşte propriile recorduri. Maratonul sau triatlonul (îmbinarea între alergat – ciclism – înot), determină trupul să-şi activeze resursele şi să se alimenteze cu rezerve nebănuite, stocate în sine însuşi, de cele mai multe ori necunoscute, lucru similar cu o cursă a unui scriitor de succes de la care publicul cititor are anumite pretenţii şi aşteptări. Talentul scriitorului, ca şi resorturile alergătorului, se pun în mişcare cu trudă, forţând conştient şi controlat trupul sau mintea, acţionând gradat şi tinţind din timp rezultatul. Volumul descrie inclusiv cronica unei curse, un aspect particular, inedit, deosebit de interesant, când sportivul este însoţit de reporterii plasaţi într-o maşină, în scopul de a realiza un original jurnal reportericesc al cursei, o relatare pe viu, profesionistă, de la locul faptei. Autodisciplina este esenţială în sportul de performanţă, ca şi la masa de scris, şi devine pentru ambele ipostaze una din cheile necesare succesului. Alerg, deci exist, spune maratonistul, iar alergarea devine simbolul vieţii, ipostaza de a fi viu: Aveam senzaţia că finişul nu este decât un stop temporar, care, de fapt, nu are nici o semnificaţie majoră. La fel ca şi viaţa. Viaţa nu are sens pentru că are un sfârşit. Vieţii i se pune un sfârşit tocmai pentru a-i sublinia semnificaţia, ca o metaforă indirectă a faptului că e finită.
Cartea este scrisă cu o simplitate cuceritoare, care apropie cititorul de trăirile eroului printr-o frazare calmă şi caldă, limpede şi cadenţată ca o alergare. Scrierea a fost remarcată de presa străină şi comparată în The Observator cu o compoziţie de jazz, armonioasă şi imprevizibilă. Mărturisirile autorului despre programul riguros al scrisului, precum şi încrederea în această meserie, l-au condus către un stil în care perseverenţa nu rămâne nerăsplătită. El contrazice astfel impresia greşită a japonezilor care consideră, în genere, că scriitor înseamnă un ins entropic, decadent, cu o activitate fără criterii severe. Ei cred, spune Murakami, că scrisul este o îndeletnicire nesănătoasă şi că scriitorii trebuie să ducă o viaţă cât mai anormală, departe de tot ce înseamnă ordine şi moralitate. S-a înrădăcinat ideea că în acest mod scriitorul poate să se desprindă de tot ce e lumesc şi să tindă către o anumită puritate plină de valoare artistică. Chiar dacă scriitorul însuşi creionase în cărţile anterioare imaginea unei Japonii occidentalizate, din care face parte cu trup şi suflet, volumul acesta de proză dovedeşte că el aparţine structural unui popor special, înclinat spre rigoare, asumare a celor trăite şi cu multă învăţătură. Japonia profundă transpare sub scrierea care abundă în aforism şi meditaţie, găzduind pe alocuri metafora ca o floare de cireş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu