MAGDA GRIGORE propune - Octavian DĂRMĂNESCU

OCTAVIAN DĂRMĂNESCU

Aparatul digestiv

     Jos pălăria, nea Iftode, ţi-au făcut ăştia un calcul, ai tocat de-a lungul vieţii opt marfare cu mălai, patruzeci butoaie de ciorbă şi un buncăr de tescovină, mai rar aşa ceva! Ştiai cum se mănâncă mâncarea, tăceai şi rupeai masa, neică, muncă grea! Te-ai umplut, bre, de muncă, toată viaţa, sufletul are tracţiune animală, deci trebuie hrănit. Păi noi, rămaşii în viaţă, nu ţinem la băutură nici cât o muşiţă, nişte fete mari, ca indienii cherokee în faţa unui scotch. Suntem o comunitate tragică, nu ne mai săturăm de trăit, tovarăşelor balerine, exageraţi cu tortul şi nu vă mai ia nimeni în braţe! Drama  e  că  mila  divină  a  hotărât să ne exileze sufletele-n trup, ne-a cazat, mai pe înţelesul populaţiei,  într-o  toaletă, aşa că, acceptaţi sau nu, sufletul, acest irepetabil, acest for energetic universal, stă intolerabil de aproape de cele câteva zeci de metri de intestine şi mucoase. Aici e drama şi savoarea vieţii, sufletul se molipseşte de trup, conştiinţa de sine percutează imediat la ideea de digestie, bei o cinzeacă, o simţi cum îţi cade în stomac, simţi că trăieşti, ca şi cum te-ar ciupi cineva, simţi, vorba lui Iftode, o stare de împlinire.
     Eu beau pentru tine, Tinco, să ai tu în ce pune pacostea aia de bulion, că fierbi la el de trei zile! Şi ascultă la Iftode, viaţa e grea! Fusei la popa Tache, mă chemă să ţin strana, când fu să pună pirostriile,  domnişoara de onoare căzu de la fum şi de la nemâncare, i-a luat locul una măritată, vânjoasă, onoare muncii! Dar Tinca nu se sinchisea, mesteca şi gândea la ale ei, avea ea un simţ al dreptăţii, de la abuzul de usturoi, îl îngrăşase pe Iftode ispre, să nu mai fugă, că în tinereţe dădea rar pe-acasă. Şi ca să conştientizaţi mai bine cât de enervant stau lucrurile în lume vă livrăm doar constatarea că digestia e peste tot, agentul maro e pe toate trotuarele, suntem vertebrate  gânditoare,  cei mai tari din raionul cacao, unici doar în sensul că fiecare asimilează în felul său macaroanele. Facem masă comună cu setea şi cu foamea, suntem din acelaşi trib, născuţi în Lagos, crescuţi în Congo şi repausaţi brutal în Cambogia. Bem din oala vieţii pe aceeaşi parte, suntem buză-n buză, şi uite-aşa se ia vina, prin cordonul ombilical care, de fapt, leagă nu numai două aparate digestive, ci îl pricopseşte pe copil cu o mândreţe de ereditate, şobolanul mort pe care ni l-a dat nouă, cu ochii-nchişi, tăticu şi, la rându-i, taica mare. Şi uite-aşa omul, cel mai complex preparat din carne, cărnăreşte la viaţă ca la un tendon de porc ascuns în iahnia de unu decembrie, cum zic contabilele, oferită de primar de ziua lui, pardon, a ţării.
     Vine ploaia, nu mai intră  berea, mormăi Iftode şi trecu direct pe lumea ailantă, simplu, cu capul pe masă şi cu fundu-n scaun. Tinca îl iubise la vremea ei, dragostea e subcorticală, d-aia e oarbă, n-are priză cu mintea îi explicase mai demult o cocoană de la capitală. ”Tinco, suntem telurici , iremediabil pătimaşi, pentru că sistemul de reproducere, pacoste mare, ni s-a montat pe la mijloc, fatalmente prea aproape de pământ”. Îi mai zisese că foamea e brandul nostru, chinuie omul  de  la început, norocul nostru a fost că dragostea asta, subcorticală cum e,  ţine de foame, animalele  se iubesc la vreme şi uite cum avem şi noi ce mânca! Picturile rupestre sunt pline de animale tocmai bune de gătit, dar, atenţie, ultima descoperire, primitivii, discreţi, nu pictau ce  păpau, obraz deontologic! Ca şi atunci, astăzi, o dată la trei ore, aparatul digestiv naşte nişte pui vii şi urlăcioşi, foamea, cărora trebuie să le dai ceva de mâncare dacă nu vrei să ţi se urce la cap. Această regularitate ticăie şi în somn, te trezeşti la patru dimineaţa ca omul din Neanderthal să mai haleşti o sarma frumos împachetată, deh, lucruri plăcute, jalnice şi pe nedrept condamnate. Foamea din vis e dovada cruntă a neputinţei noastre, a dramei menajere că oricât de zeu este, faraonul trebuie să se dea jos de pe tron şi să meargă puţin la toaletă. Aici stă tot existenţialismul ştiinţific,  de  aici  şi  micile trucuri anti-stres: când intri la domnul ministru gândeşte-te puţin la digestia lui ministerială, în genere tot cam ca a ta, adică imbatabilă şi sinistru-repetitivă.
      Acum Iftode e pe partea cealantă, unde nu se bea, nu se mănâncă, nu se pune arpagicul, totul e  o tarla veşnică cu linişte şi chiparoşi, că nici raiul, nici iadul n-au trecut la agricultură. Totuşi, reflexul de a mânca, ca şi sentimentul proprietăţii, merge dincolo de groapă, şi, dacă pe creştini îi aşteaptă corturi, palate şi pajişti compensatorii, musulmanii chiuie postmortem călare pe basculante cu pilaf. E bine dincolo, fără aparat digestiv, belea dincoace, la morţii de noi porecliţi şi vii, cărora ne-a  mai  rămas  doar  să batem între toalete un morse igienic-existenţialist cu întrebarea postmodernă mai aveţi hârtie? Digestia e intimă, de aici şi romantismul reclamelor la hârtia igienică şi, mai ales în Est, unde se serveşte ciorbă, fixaţia cantinelor muncitoreşti de a se numi, ca o promisiune, Intim. Digestia e o forţă magică, leagă lumi  nelegate, viii se strâng la parastase în onoarea mortului şi se pun, băi vere, pe mâncat! Mai rămâne dilema morală a celor care la servici, o viaţă, trebuie să mănânce rahat pentru o pâine cinstită, dilemă rezolvată simplu: bravo, băi, aparate digestiv, rămâne să îţi dau un suc!
     Şi asta deoarece morala încă nu a fost confirmată ştiinţific, rămânând opţională în acest sector de activitate plin de sucuri gastrice, acide şi neprietenoase nasului dânsei pretenţios, doamnă, aveţi pierdei de gaze, vă recomand o firmă! Mâncăm de post şi bem de dulce, digestia e supremă, sucul gastric curge indiferent de câte drame peronale avem pe cap, după divorţ te apucă o sete de ciorbă, şi uite-aşa se leagă speranţa, ciorba te scoală de pe targă. Nimeni nu e mai bun ca nimeni, digestia e preste toţi şi, până la urmă totul e bine, puţină burtă nu strică, te impui mai bine când faci ordine, ai şi tu pe ce să-ţi tragi pantalonii, başca un strop de virilitate în faţa forţei superioare din bucătărie, nevasta. Şi de unde superstiţia că nevasta, stâlpul moralităţii, nu ar trage la măsea? Păi  reclamele la bere sunt pentru femei, bărbaţii ştiu că toate berile, reci să fie, sunt egale între ele! În genere, marile probleme ale omului ar putea fi rezolvate într-o simplă şedinţă de scară. Dar ne place să ne complicăm, să fentăm tristul adevăr că suntem doar un simplu aparat digestiv pe două picioare, că ne-am vândut libertatea şi onorea de a gândi pentru un blid de linte.
     Noi nu avem suflet, dom primar, decât un maţ lung, care trebuie umplut, uitaţi-vă prin buric de  vedeţi  că  nu  avem nimic în el, am uitat şi procesarea de când n-am mai pus nimic în gură, ajutoarele de la capitalişti le-ai luat matale cu trupa. Dar lasă, că o să vină iar un Ţepeş-Doamne, te va urmări până-n  toaletă, să vadă dacă ai mâncat ce e pe bon!Aşa să fie!

800 kilu’

     Vremi ieftine, totul parcă o ia la vale, kilu’ nu mai e kil, e doar opt sute de grame, toate s-au dus dracu’, dirijorul ia florile oferite corului, editorul aplauzele scriitorului, iar fierarii de la baraj lucrează în ture la prima inginerului şef. Lăsaţi toarăşu’ diriginte, că vom tencui cu mămăligă toate crăpăturile  socialismului,  priviţi  la englezi cum au scăpătat şi pleacă peste mări, căpşunari în Australia. Ia uitaţi ce scrie pe America de Nord, singurul continent din lume, scrie China, nu? Păi dacă Mike Tyson a ajuns să cânte pe la nunţi, afon veritabil, aplaudat de ginerică, ce să ne mai mirăm de  doamna Gabi Luncă, proaspăt convertită, care cântă hituri adventiste şi sperie lumea cu banalităţi de genul că vom muri cu toţii? E jale, toate s-au depreciat, am ajuns de râsul curcilor. Lumea face un copil, maxim două fete, nu naştem noi, ci domnul doctor, îşi înghesuie gravidele în orarul  lui important, că trebuie să plece cu familia ca tot românul, pe litoralul bulgăresc. Roacherii nu îşi mai sparg chitările pe scenă, nu mai intră în transă decât la comanda impresarului, sunt vedete la servici, acasă pun castraveţi, bat covoarele şi ascultă populară. Ţinem aghiasma în sticle de bere, ne-am strâns cu toţii apretaţi, la capul satului, cu clopotele-n dungă, cu pâine şi cu sare, dar patriarhul a cotit-o pe autostradă, am intrat în anul incredibil, adevărului i se spune acum holding, deci poate intra în insolvenţă, banul e un bun sufletesc iar pâinea are o taxă de timbru pe care o ia statul de la gura săracului, să-i stea în gât ! E şi comic, pe noul şef al Nato îl cheamă Breedlove, la mişto, fabrica costă un leu, dar terenul de sub ea patru milioane, vitejii s-au prefăcut în bone, mamele lucrează la Rutieră, opresc bietele maşini şi le taie viril amenzi. Examenul la înot se va da azi pe uscat, şi, în caz că nu-ţi vei plăti post-mortem taxele veşnicia ta va dura doar şapte ani, scoate-te-vor din goapă, arunca-te-vor neutru la osuar, cu ghinioniştii. Fetele de la Litere lucrează prin benzinării, spală maşini şi dau rest la boşorogi, zeii vechi au ajuns bine-mersi lângă un calorifer, muzeografii de la Guggenheim, cu cheile la brâu, joacă şeptică pe burta lui Osiris, de plictiseală, ignoră blestemul cu scotch şi batog afumat. Bravo, Ramona, ai luat bacul cu zece, dar l-ai pierdut pe drum, ai mai ajuns acasă doar cu trei treizeci,e trist, ultimele regine nasc robust, fără prenatal, le apucă în cîmpul muncii, dactilografe la un patron cu pretenţii, ghiul şi datorii, amantele au câştigat, nevestele cinstite vor aştepta degeaba, vor reîncălzi ciorba până la evaporare, căsnicia. Şi vai, doamnele în vârstă nu se mai ridică să ofere locul micilor interlopi de liceu, păi da, nu mai suntem în secolul nouăsprezece, când leşinam de politeţe. Suntem mai siguri, în fântâna lui Manole a pus primarul o găleată de clor, acum bem conform legilor în vigoarea lor, şarpele care iese din tufiş e doar o coadă de pisică. Suntem mai aerisiţi, am aruncat în spate trecutul, prin Termopile trece acum o autostradă plină de indiferenţi care accelerează la limita legii ca să-şi prindă concediul.
     E bine, avem o privelişte frumoasă, dar nişte vecini de cacao, răbdăm bine nedreptatea, suntem nişte mucenici, adică nişte covrigei de ciorbă dulce, zece lei sârma, pâinea noastră cea de toate zilele e un fel de gogoaşă cu gluten, vaca din plăcintele britanice e defapt un cal de Letea. Toţi fug de riscuri, hinghierii vânează doar căţei paşnici, ne hăituim şi ne prindem în contractul colectiv de muncă, astăzi dacă-ţi vinzi aproapele se numeşte transfer, şoferul fumează în timpul cursei, ca în filmele cu mexicani, ne obligă să-i împingem maşina, telespectatorii au murit toţi de la conserve, dar serialul continuă cinic şi fără ei, papa şi-a tras un Ford proletar, i-a contrariat pe toţi episcopii, ăsta-i  anticristu,  vere!  Lasă, nu vă-ncredeţi în smeriţi, că şi Lady Gaga a debutat brunetă şi a cotit-o brusc şi internaţional în blond, acum intri la Filosoie numai dacă ştii să scrii Nietzsche plus nota de la bac, la meciurile Steaua-Rapid se strigă jos Dinamo, nu ne ridicăm în slăvi unul pe altul ca să ţinem preţul jos, moartea e o reuşită personală, cea mai mare realizare. Nici marele Lincoln nu mai e ce-a fost, alpiniştii se întrec pe nasul lui, iar cine ajunge primul, are dreptul să facă pipi pe el, Fram nu mai e ursul polar, a coborât legendar, că s-au topit polii, s-a dat tactic cu maro, acum e un grizzly gunoier, stă la mila truckerilor şi a fetiţelor plictisite de lungul drumului, face tumbe pentru un sandviş. E bine, moşii poartă şapcă sport, mestecă ciungă, râd cu tot porţelanul şi fac pluta în Egee, singurul lor oftat e că bufetul suedez le-a trimis acasă pe ospătăriţe, nevestele se bat pe mort şi pe data înhumării. Totul e enervant de posibil, virginele merg regulat la chirurgie să-şi conserve virtutea, Afrodita, mai nou, e zeiţa cu părul afro, multiculturistă, corectă-politic, fotbaliştii se ameliorează ilegal, îţi aleargă ăştia trei meciuri, strămoşii lor aveau limba scoasă din minutul patruzeci, reluarea e în direct, iar tuşierul, de urât, conversează cu portarul, echipa a fugit în parcare de frica galeriei, joacă miuţa între autocare. Ne-am înrăit, ca să laşi un pipi mic într-o benzinărie trebuie musai să cumperi ceva, o ceaşcă cu motorină, numai să te transformi în client, numai clienţii sunt oameni adevăraţi, cu digestie, pianinele le fac chinejii, au un semiton mai sus, sabotaj anti-imperialist,  vor  încăiera  solistul  cu  orchestra,  proletariatul agricol, stropeşte cinstit la mere domneşti, era dulce regalitatea, tovarăşul voievod e acum un simplu cetăţean fluierat în intersecţii de taximetrişti că merge cu a doua penibil de conservator. Vremi jalnice, dictatorul îşi vizitează strategic victimile la spital, pe stejarul din Borzeşti l-au făcut blană, muzica e de tot rahatul, niciuna nu sare de trei minute jumătate, că se plictisesşte sfântul şi preţiosul tineret care-şi pune robe încă de la înmatriculare, nota 3 se poate frauda cel mai cinstit, o faci 8 de amorul întregului. Crainicii nu cred în ştiri, în America e noapte, sinucigaşii se aruncă de pe macarale cu coarda legată de şale, margarina are gust de unt, AC-DC a ajuns muzică de bătrânei, babetele lasă averea la pisici, pisicile apreciază mult asta. Chiar şi şefilor de stat le plângi de milă, beau la Cireşica, e mai ieftin şi mai asculţi şi durerile populaţiei, bărbaţii nu mai sunt Tarzan, ci o continuare electrocasnică a sculelor nevestei, un soi de fetiţe obraznice, încing colesterolul doamnelor directoare prin cluburi, de opt martie, nici unu iunie nu mai e ce-a fost odată, copiii sunt oameni mari, demască la pedofili şi chinuie căţeii, arca lui Noe au descoperit-o nişte asiatici care n-au habar de Biblie, e la răcoare, aproape intactă şi, cel mai minunat în această lume de falsuri, e originală ca demisia papilor, în latina impecabilă a Fericitului Augustin.
     Şi vai, ni s-a cam acrit cu pacea, pe terorist îl chema Dorel, a ajuns bine-mersi, primul pe lista cu victime, nu vă bucuraţi prea mult, statul ieftineşte pâinea şi covrigii, nu şi cozonacul, sunt momente în care limuzina seamănă cu dricurile Mercedes, în căciula neagră din aeroport nu e nicio bombă, e doar o simplă Eugenie cu un cui de grenadă pus la mişto, să facă puţin pe el nenea de la dezamorsări. Striptis, substantiv comun tuturor damelor în oglinda de acasă, vine, mai nou, din greaca veche, Constituţia s-a votat, dar cu o mie de amendamente, leii nu mai muşcă aşa cum o făceau strămoşii lor mai demult, se lasă scandalos de pasiv filmaţi de cei de la Nature, nu te mira, Săndele, doamna Esca nu se uită la tine, ci la prompter, un ecarn mic care îi spune totul! Totul e la mişto, cumperi o Skodă, îţi dau ăia şi o biciletă, ca să ai şi tu cu ce să mergi, tămâia de Athos o fac pe  şustache  câteva  sereleuri  din  Pipera  pe  mână  cu dracul, botezul îl oficiază fotografii, prompt-acaparatori, călare mereu pe situaţie, credinţa e doar religie, un fel de materie de studiu, se bat pe ea vara nişte domnişoare la un concurs naţional organizat de stat. Zoofilii şi-au făcut asociaţie ca să-şi ceară mai bine drepturile, teroriştii arabi se scoală pe country la pârnaie, victima e căutată de  şase  luni,  dar  a fost găsită-n două, nu contează cât rău semănăm, important e să murim în săptămâna Luminată, că acolo se iartă cu toptanul, mioriţa e ţap ispăşitor, avem un hard de mii de ani, pe gaz, trupul, dar softul, mintea, e precar, retard pentru provocările unei lumi mai imprevizibile ca  niciodată.  Nu mai avem apă de băut, că am spălat, de amorul igienei, vasele cu ea, slabele, ambiţioase şi disperate, au luat vadul femeilor normale, adică supraponderale, pofticioase şi fericite, birourile noastre fudule sunt defapt o pastă formată din rumeguş şi mult aracet, tabloul cu care ne pozăm băţoşi la Florenţa e un fals original, benzina rămâne în furtunul pompei, şi pleci mulţumit. Porcului i se spune primă de Crăciun, concursul se ţine joi, dar postul e cumpărat de marţi şi, din solidaritate cu bătuţii de soartă, găinile cotcodăcesc pe tonul ambulanţei, omul de Cro Magnon vorbea şi el engleza, Strada Teilor s-a deghizat în Taylor Street, i-a băgat în ceaţă pe taximetrişti, ăştia înjură birjăreşte cum o făceau şi bunicii lor din capra trăsurii pe vremuri. Evreii fac cei mai frumoşi brazi de Crăciun, turcii se închină cu două mâini la sfântul Nicolae, că le-a adus turişti la Mira, preşedintele Statelor Unite e un nene din Kenia, pe papă l-au adus din Argentina şi arabii poartă la retrovizoare, pe post de amuletă rutieră, o ditamai crucea. De fapt, drama cea mai dramă e că, în căutarea jucăriei, am pierdut copilul şi că bugetarii vor trebui să returneze în rate primele. Şi mai e o dramă, cea mai hăis, aceea că n-avem două chimii, ca în programa şcolară, ci doar una, aia cea mai proastă, organică.