ARHIVĂ EPISTOLARA - Ion BĂLU

 

Remember Eliade, III

 Paris, 30 iulie ’979

     Stimate domnule Bălu,

     Răspund pe loc scrisorii din 20 Iulie, p[en]tr[u] că plec în Provence peste câteva zile – şi nu mă întorc la Paris decât la sfârşitul lui August. Mă bucur că recitirea amintirilor mele din adolescenţă şi prima tinereţe vă interesează. Nu mă gândeam la un “tratat” de Ist.[oria] Rel.[igiilor]1  ci la o serie de mici monografii despre cosmogonille şi mitologiile orientale şi – începând din 1925 – ’26, – la “Originile gândirii europene” (în două volume!), carte pe care impertinenţa tinereţii îmi permitea s-o anunţ în câteva articole (unul, cred, despre Orfism, în Adev.[ărul] lit.[erar şi artistic].2
     În ultima vreme, au apărut f.[oarte] multe studii şi articole. Îmi propun să fac fotocopii, la Chicago, şi să le trimit la Paris, în aşteptarea “ocaziilor favorabile”. Cel puţin în ceea ce te priveşte pe D[umnea]ta, inutil să mai încerc.3 La 28 Iunie, Editura Belfond ţi-a expediat, envoi recommandé (am făcut eu însumi fişa !) L’Epreuve [du labyrinthe]. Este al doilea exemplar trimis recomandat !...4

verso

     Îţi voi expedia încă [o dată] volumul, în Sept.[embrie] prin Adrian Marino5  p[en]t[ru] simplul motiv că e vorba de cea mai importantă carte a mea6 , până la apariţia Autobiografiei).
     Gallimard va publica (probabil prin Ianuarie): Mémoire [nu Mémoires]7, I, 1907-1937, conţinând trei părţi: “La Mansarde”, 1907-28); “L’Inde a vingt ans” (1928-31); “Les Promesses de L’équinoxe” (1932-37).8
     Până atunci, sper că voi găsi vreun “sistem” ca volumul să-ţi parvină (poate, la Şerban Cioculescu ? Evident, îi voi trimite şi lui un exemplar).9
     Deocamdată, lucrez : vol.[umul] II din Mémoire (1938-77)10, vol./umul/ III din Histoire11  şi transcrierea ultimilor ani ai Jurnalului (evident fragmente : 1970-78).12
     Îţi urez o vară senină şi rodnică, al D/umi/tale

Mircea Eliade

     1 În scrisoarea menţionată, formulasem o ipoteză şi o întrebare: studiile şi esurile referitoare la religiile antice şi mitologiile orientale, publicate în perioada anilor ’25 – ’26, au fost gândite ca o posibilă abordare ulterioară a unei istorii a religiilor?
     2 Eseurile despre orfism au fost antologate de Magda şi Petru Ursache în Arta de a muri, 1993, şi de Mircea Handoca în Misterele şi iniţierea orientală, 1998
     3 Eliade se referea la volumele expediate anterior. În scrisoare, îl rugasem să nu-mi trimită prin poştă nici o carte pentru că îmi erau confiscate de Securitate.
     4 Ambele exemplare din volumul Mircea Eliade, L’Epreuve du labyrinthe, Entretiens avec Claude-Henri Rocquet mi-au fost oprite de ofiţerii de securitate.
     5 În septembrie 1979, revenit în ţară, Adrian Marino mi-a expediat volumul la Câmpina.
     6 Caracterizarea autorului: “cea mai importantă carte a mea” este motivată în dedicaţia oferită : “Lui Ion Bălu, aceste informaţii camuflate în dialog, omagiu lui Mircea Eliade, Paris, 8 Sept.[embrie] 1979.
     7 Mircea Eliade face distincţie între mémoire şi mémoires. Din acest motiv a scris cu creionul, deasupra cuvântului Mémoire: “nu  Mémoires”.
În volumul editat de Humanitas, Mircea Handoca a folosit Memorii. Deosebirea e de nuanţă. Mémoire deschide fiinţa spre interior, spre autobiografia intelectuală, pasională, civică. Referenţialitatea este menţionată numai prin ecourile răsfrânte asupra trăirilor interioare. Nu întâmplător, în engleză, volumul a fost intitulat Autobiography, aşa cum îşi numeşte volumul Eliade însuşi în această scrisoare.
Mémoires sunt orientate către exterior, cu accentul pe referenţialitate: memoriu, expunere de motive. Trimiterile interioare sunt accidental menţionate. În literatura română contemporană, Memorii de Valeriu Anania exemplifică primul exemplu de autobiografie. Viaţa unui om singur de Adrian Marino, pe al doilea; cartea nu este o autobiografie, ci un comentariu al propriei vieţi.
     8 Volumul a apărut nu în ianuarie, ci în martie 1980, cu titlul: Mémoire, I, 1907-1937 – şi subtitlul – Les Promesses de L’équinoxe.
     9 “Sistemul” a fost rezolvat mai sigur. La 2 august 1980, exemplarul cu dedicaţia : “Lui Ion Bălu, această carte care, în sfârşit, îi va ajunge…” mi-a fost adus de Gelu Ionescu. Din Bucureşti, m-a contactat telefonic: “Ar fi bine să ne vedem… mai vorbim de una, de alta…”
     10 Semnul grafic trimite la enunţul notat lateral, pe marginea stângă a paginii: “Închei Autobiografia la vârsta de 70 de ani.” Nu a reuşit să-şi concretizeze gândul. Rememorarea se opreşte la mijlocul lunii iunie 1960, prin evocarea zilelor petrecute, alături de Christinel, la Elin Bay. Trecuse cu numai trei luni peste 63 de ani!
     11 Se referă la al treilea tom din Histoire des croyances et des idées religieuses, editat în 1983.
     12  “Ultimul fragment” a fost notat în ziua de 19 decembrie 1985. În seara zilei anterioare, în jurul orei zece, un vecin l-a anunţat că în biroul său, de la etajul inferior, a izbucnit un incendiu. Pompierii veniseră: “…spărgeau geamurile de la ferestrele biroului… Ger cumplit şi apa care se scurgea pe scările Minville-ului îngheţa îndată ce ajungea pe trotuar. Nu mi-au dat voie să intru… Pe scara principală , apa se revărsa ca un pârâu de munte. Aşa  a început…”
Mircea Eliade – comenta Alain Paruit - “s-a stins în aprilie 1986, cu o carte în mână. Fără să o fi scris pe aceea care l-a tentat cel mai mult, Omul ca simbol. El, Destinul hotărâse altfel.