Rubrica de faţă este consacrată unor tineri filologi români care au reuşit să se impună în activitatea de cercetare, în mediul social-economic şi/sau în învăţământul universitar şi preuniversitar din ţară şi de peste hotare, prin lucrări de excepţie – în cele mai diferite ramuri ale ştiinţelor cuvântului şi ale comunicării, în general. Este vorba despre studii de gramatică descriptivă, gramatică istorică şi comparată, tipologia limbilor, limbaje de specialitate (didactic, religios, ştiinţific, IT etc.), etnolingvistică, mitologie lingvistică, retorică clasică şi retorici moderne, analiza discursului ş.a.m.d.
Cele mai multe dintre lucrările pe care le prezentăm aici sunt, la origine, teze de doctorat, realizate sub îndrumarea unor autorităţi în materie, de la universităţile româneşti sau străine. Toate poartă marca modernităţii, a spiritului tânăr al autorilor – manifestat prin maniera originală, personală, de concepere a subiectelor de studiu, prin îndrăzneala abordărilor metodologice (interdisciplinare, în cele mai multe cazuri), prin uşurinţa cu care aceşti cercetători din generaţia actuală se mişcă pe terenul vast al documentării, studiind surse în diferite limbi, accesând biblioteci virtuale, conectându-se la bazele internaţionale de date ştiinţifice, prin corectidudinea şi frumuseţea exprimării.
Cel ce scrie aceste rânduri a parcurs “cu creionul în mână” respectivele lucrări, prin forţa lucrurilor. Nu vrem să spunem că tot ce am citit în ultimii ani este acceptabil, dar din tot ceea ce se scrie acum se poate selecta un consistent corpus de texte valoroase, care ne îndrituiesc să formulăm o concluzie încurajatoare: cât timp mai există în ţară asemenea tineri, nu este totul pierdut pentru generaţiile noi.
ŞTEFAN DUMITRU –
ANALIZA EXPRESIILOR IDIOMATICE LATINEŞTI1
ANALIZA EXPRESIILOR IDIOMATICE LATINEŞTI1
Născut în Bucureşti, în anul 1976, Ştefan Dumitru a urmat cursurile liceului Şcoala Centrală, la secţia filologie-istorie. În anul 1999 a absolvit cursurile secţiei de Filologie Clasică a Facultăţii de Limbi Străine, iar în anul 2000, pe cele ale Masterului de Limbi Clasice, în cadrul Universităţii din Bucureşti. A fost bursier şi a absolvit la niveul avansat cursurile de limbă şi civilizaţie neoelenă ale Universităţii Naţionale Kapodistrias din Atena, unde s-a remarcat prin conştiinciozitatea şi hărnicia sa, ieşite din comun. Este semnificativ faptul că studentul român a fost selecţionat pentru a ţine o alocuţiune la sediul Ministerul Învăţământului din Atena, în numele întregului corp de bursieri ai programului respectiv. De asemenea, împreună cu alţi patru colegi, aleşi dintre cei mai reprezentativi ai nivelului avansat, a efectuat o vizită de documentare la Instituţiile Culturale şi de Învăţământ din Cipru (Ministerul Învăţământului, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Universitatea Ciprului, Institutul Pedagogic), ca invitat oficial al Republicii Cipru (9-13 iulie 2007).
În anul 2009 a obţinut titlul de Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti cu teza “Expresiile idiomatice latineşti: analiză sociolingvistică şi structurală" (februarie 2010, calificativul cum laude), – conducător ştiinţific prof. dr. Lucia Wald.
Între timp, Ştefan Dumitru a predat cursuri de limba latină şi greacă veche la diverse licee din capitală şi în cadrul învăţământului superior, după care s-a specializat în predarea limbii greceşti moderne, ţinând cursuri atât în calitate de titular (preparator universitar, ulterior asistent), la Universitatea Naţională de Apărare, cât şi în calitate de profesor asociat la Universitatea din Bucureşti.
Interesele sale ştiinţifice s-au îndreptat iniţial către lexicologia latină (mai precis, către domeniul expresiilor idiomatice latineşti, care au constituit şi obiectul tezei sale de doctorat), apoi către lexicologia limbii greceşti moderne, domeniu în care a elaborat un articol, intitulat Η επίδραση της Ελληνικής γλώσσας στη Ρουμανική („Influenţa limbii greceşti asupra limbii române”), articol aflat în curs de tipărire în cadrul unui volum colectiv coordonat de prof. univ. dr. Georgos Kanarakis, de la Universitatea „Charles Stuart”, Bathurst, Australia.
Între aceste cadre se situează şi studiile sau cărţile pe care le-a publicat în ultimii ani, cu aceeaşi acribie: Culegere de texte militare în limba neogreacă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007; Trilingual glossary of military terminology, Glosar trilingv de terminologie militară (neogrec-englez-român), Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2010; Georgios Contogeorgis – Democraţia Greacă a lui Rigas din Velestino, traducere din limba neogreacă în colaborare cu Tudor Dinu, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011; *** Sfântul Botez – lumina vieţii creştine (florilegiu patristic), carte publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traduceri (din limba greacă veche şi latină) şi note de Ştefan Dumitru, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti; Expresii frazeologice latineşti (Analiză structurală şi socio-lingvistică), Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2013.
De asemenea, a publicat, în limbile română şi engleză, diverse articole de specialitate în legătură cu domeniile sale de interes. S-a îngrijit, în paralel, de publicarea bibliografiei lucrărilor prof. univ. dr. Lucia Wald, în vol. Antic şi modern – In honorem Luciae Wald, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 11-20.
Este membru în echipa de cercetare a grantului Bila-Learn – Innovative methods for bilingual language acquisition for adults learners in Europe (Socrates Programme - Grundtvig Project 230002 - CP -1-2006-1- DE- GRUNDTVIG – G1PP). Parteneri ai proiectului: Verein Multikulturell Migrationsakademie Innsbruck (AT); Hellenic Open University, Patras (GR), Evangelische Fachhochschule Reutlingen-Ludwigsburg (GE), IEIE (International Education Information Exchange) Stuttgart (GE), ANUP (Asociaţia Naţională a Universităţilor Populare din România) Bucharest (RO), TARA (Turkish Association of Regional Youth Work) Istanbul (TR).
A ţinut, în calitate de participant la a VII-a Conferinţă Mondială pentru Limba Greacă, Mesolonghi, 19 septembrie 2008, o comunicare ştiinţifică intitulată „Strategii de predare şi metode de evaluare a competenţei în asimilarea limbii greceşti în sistemul de învăţământ superior”.
A fost moderator şi translator în cadrul vizitelor delegaţiilor oficiale organizate de Statul Major al Apărării Republicii Elene şi de Garda Naţională a Republicii Cipru la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi la Ministerul Apărării Naţionale, în Bucureşti şi în ţară. Este, de asemenea, membru în comisia de examinare pentru obţinerea autorizaţiei de traducător la Ministerul Culturii pentru limba neogreacă.
În prezent, ţine cursuri de limba neogreacă, cultură şi civilizaţie, la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, dar şi la Masteratul de Studii Balcanice al Universităţii din Bucureşti.
*
* *
Lucrarea propusă de Ştefan Dumitru întruneşte toate condiţiile de conţinut şi calităţile formale ale unei cercetări academice de nivel avansat.* *
Cel dintâi merit al cărţii constă în abordarea unui aspect extrem de controversat al structurii limbii, în general – frazeologia. Întreaga clasă a unităţilor frazeologice ridică probleme pentru cercetătorii oricărei limbi – clasică sau modernă - privind definirea ei, clasificarea tipologică a subunităţilor, modul de analiză al termenilor componenţi, statutul grupării înseşi în structura morfo-sintactică, lexico-semantică şi stilistică a idiomului respectiv, probleme asupra cărora specialiştii nu au ajuns nici pe departe la un consens.
Dificultăţile sporesc când sunt abordate expresiile frazeologice din limba latină. Fiind vorba, aşa cum se ştie, despre grupări de cuvinte al căror sens unitar nu rezultă din însumarea obişnuită în enunţ a fiecărui termen al construcţiei, ci din raportarea acesteia la o realitate exterioară structurii lingvistice, înţelegerea sensului unor expresii depinde foarte mult de ceea ce în pragmatică se numeşte „context/informaţie academică”, adică de cunoaşterea elementelor de realia ale societăţii care a generat respectivele frazeologisme (organizare social-politică şi economică, valori spirituale, mentalităţi etc.). Or, pentru lumea veche latină, acestea sunt mai greu descifrabile astăzi. Este nevoie de frecventarea sistematică şi de lungă durată a textelor antice (proză narativă, teatru, poezie, istorie etc.), ca şi de documentare pe baza lucrărilor moderne consacrate istoriei romane, mentalităţilor - monografii ale unor domenii de activitate etc.
Ştefan Dumitru şi-a asumat toate aceste dificultăţi în deplină cunoştinţă de cauză, după cum rezultă atât din motivaţia declarată în capitolul introductiv, cât şi din tratarea concretă a temei propuse. Autorul îşi selectează un număr de 242 de unităţi frazeologice, prin despuierea textelor a nu mai puţin de 36 de autori latini şi din alte surse, după mai multe criterii, între care locul central îl ocupă caracterul idiomatic al grupărilor respective, idiomaticitatea, cum se spune în interesantele consideraţii pe marginea acestui concept care defineşte esenţa expresiilor frazeologice.
Demersul care urmează are ca rezultat o lucrare serioasă, metodic construită pe trei axe de studiu: a) structura lingvistică a expresiilor frazeologice latineşti, b) imagistica acestora, reflectarea mentalului colectiv roman, c) analiza comparativă din perspectivă diacronică a relaţiilor dintre frazeologismele latineşti şi eventualele echivalente romanice ale acestora.
Observăm însă că în ceea ce – declarativ (cf. Introducere) - ar fi trebuit să fie o analiză exhaustivă a structurii strict lingvistice a expresiilor în discuţie (respectiv, aspecte semantice, lexicale, morfo-sintactice, stilistice) autorul se concentrează mai ales asupra trăsăturilor semantice, cu interesante consideraţii – este adevărat – despre sensul idiomatic şi unitar al expresiilor, despre polisemantism şi variaţie etc. Apoi, aceeaşi analiză semantică se prelungeşte cu o clasificare după criteriile onomasiologiei. Din numărul mare de pagini ale acestui consistent capitol, ceva mai mult de o zecime au fost consacrate trăsăturilor semantice mai-sus menţionate, aproape o jumătate din material fiind centrat pe delimoitarea diferitelor categorii de expresii din perspectivă tematică (trăsături fizice, trăsături psihice – vizate în expresiile frazeologice, apoi afecţiuni, ocupaţii, cunoaştere etc.) şi numai ultimele pagini revin la analiza lingvistică (sinonimia unor expresii, analiza lexicală, aspecte morfologice, sintactice, stilistice, cuvintele-suport etc.). Toate acestea dovedesc că tânărul doctorand a fost frapat, ca şi alţi cercetători, de legătura puternică dintre limbă şi gândire, manifestată printr-o multitudine de aspecte logico-semantice, cu deschidere spre mentalităţi, istorie, etnografie etc.
Lungul excurs tematic din capitolul respectiv nu a epuizat toate posibilităţile de analiză extralingvistică a materialului de lucru. Dacă ar fi realizat că foloseşte metoda onomasiologiei, ar fi fost avertizat, din contribuţiile teoretice aferente, că asemenea operaţii de clasificare sunt utile metodologic, parţial, pentru a pune ordine într-un spaţiu lingvistic foarte mobil şi eterogen, dar că acestea nu epuizează vreodată descrierea completă a faptelor de limbă. Ceea ce nu şi-a propus în recursul la metodă, a realizat practic în cadrul analizei semantice şi rezultatul este cam acelaşi. Autorul sesizează limitele analizei logico-semantice utilizate, dar şi potenţialul materialului faptic cu care are de-a face, aşa încât revine într-un alt capitol, al patrulea din structura lucrării, asupra acestei relaţii, pe care o intitulează, aplicat, „Viaţa materială şi spirituală reflectată în expresiile idiomatice latine”. De data aceasta, se fac precizări de natură teoretică, un subcapitol introductiv numindu-se chiar „Imaginea asupra lumii şi frazeologia”. Se reia clasificarea onomasiologică, prin apelul la concepte cu grad maxim de generalizare („Viaţa materială”, „Viaţa spirituală” ş.a.m.d.), pentru ca în final să se încerce o „Schiţă de portret al omului roman”. Este clar că şi aici criteriul îşi vădeşte limitele, căci § 4.6. („Clima, natura, plante, animale”) şi § 4.8. ar intra uşor la § 4.4. („Viaţa cotidiană”), iar anumite aspecte ale subcategoriei „materiale” de la § 4.7. („Trăsăturile psihice şi intelectuale”), ar intra la § 4.9. („Viaţa spirituală”). De data aceasta, salvarea vine dinspre teoria mentalităţilor. Utilizând elemente de lingvistică cognitivă, autorul tezei relevă scheme de gândire şi comportament prin asocierea/opoziţia datelor semantice cu datele lumii reale, oglindite în expresiile studiate. Tânărul cercetător ştie să ordoneze faptele observabile de aşa manieră încât să convingă pe deplin asupra utilităţii demersului său. Conceptualizarea şi metaforizarea unor imagini concrete redate în construcţiile idiomatice îl conduc spre evidenţierea unui univers mental, atât la nivelul conştientului, cât şi la nivelul subconştientului. Rezultatele sunt verificate apoi prin alte surse (sau măcar se atrage atenţia asupra faptului că pot fi verificate).
Multe dintre observaţiile formulate astfel îi sunt utile autorului tezei şi în ultimul capitol, cel în care se dezvoltă a treia mare axă a studiului. Analiza comparativă şi contrastiv-tipologică realizată pe un corpus de expresii frazeologice din principalele limbi romanice, expresii asimilabile, într-un fel sau altul, cu cele latineşti, se bazează cu adevărat, de data aceasta, mai întâi pe particularităţi strict lingvistice, în special pe structura enunţului, criteriu ordonator principal, completat cu analiza semantică şi a formei interne a grupărilor de cuvinte. Dar relevarea similitudinilor semantice implică, în mod necesar, receptarea unor date privind mentalul colectiv şi condiţiile obiective de viaţă. Din această perspectivă, autorul vorbește despre cele trei tipuri esențiale de raporturi între corpusurile de expresii din limbile studiate: a) posibile relaţii de filiaţie; b) circulaţia obişnuită – în timp și spațiu - a unor imagini, motive populare, cu expresiile lingvistice aferente; c) creaţii independente în fiecare limbă. Asupra unor aspecte din sfera respectivelor raporturi Ştefan Dumitru se menţine la nivelul simplelor ipoteze – manifestând precauţia necesară într-un domeniu de tot neclar şi deschis la interpretări, dovadă fiind studiile diverse şi ample pe această temă. Ceea ce se remarcă, dincolo de interpretările specialiștilor, este unitatea în diversitate, un raport echilibrat între universaliile gândirii şi ale limbii, pe de o parte, şi creativitatea proprie a fiecărui popor, pe de altă parte.
Dintre concluziile formulate cu pregnanţă în finalul lucrării, reţinem ideea preponderenţei imaginilor din universul rustic, familial, popular, în construcţiile idiomatice latineşti. Chiar dacă atestările sunt culte, originile expresiilor respective sunt declarat populare, căci au fost folosite pentru caracterizarea unor personaje de extracţie umilă sau apar în texte neliterare, redactate de oameni cu instruire elementară. În felul acesta, Ştefan Dumitru confirmă teza pe care au susţinut-o – de asemenea, prin analize lexico-semantice – nume de mare autoritate în filologia clasică, precum J. Marouzeau (al cărui articol, „Le latin – langue de paysans”, 1925, este menţionat în Bibliografia finală) sau Al. Graur ş.a.
O altă concluzie interesantă care ne-a atras atenţia se referă la raportul moştenire/creaţie proprie în structura frazeologismelor latino-romanice. În măsura în care primul element al relaţiei poate fi delimitat cu o oarecare certitudine, se probează faptul că expresiile frazeologice – dovedite a fi un subsistem bine articulat, cu principii proprii de funcţionare, în structura limbii – nu se supun regulii distribuţiei elementului latin în spaţiul romanităţii, după criteriile geografiei lingvistice. Arătând că, la nivelul acestor structuri lingvistice nu se aplică teoria ariilor laterale, căci zonele periferice „consacrate” drept conservatoare – româna şi spaniola – nu pot fi puse în opoziţie cu centrul inovator al Romániei, autorul urmăreşte modul în care continuitatea şi discontinuitatea, moştenirea (conservatorismul) şi puterea de creaţie proprie etc. se manifestă după legile interne ale fiecărei limbi moderne, nu fără respectarea unor trăsături comune. De data aceasta, studiul l-a condus pe tânărul cercetător la infirmarea unei teorii bine sedimentate în studiile de specialitate din ultimul secol, fapt care constituie una dintre contribuţiile sale originale la problematica, pe cât de interesantă, pe atât de complexă a frazeologismelor.
Aşadar, cartea se dezvoltă organic, prin analize şi demonstraţii conduse cu osârdie, cu o bună asimilare a bibliografiei (bogată, diversificată, modernă), cu interpretarea echilibrată, prudentă, a faptelor de limbă, ajungând la rezultate interesante, riguros sistematizate şi convingător expuse, într-o lucrare utilă şi plăcută, în acelaşi timp.
1 Ștefan Dumitru, Expresii frazeologice latinești (Analiză structurală și socio-lingvistică), Editura Universității din București, București, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu