Legea compensaţiei
Personajele:
CLIENTUL
FRIZERUL
Decorul: interior minimal, mai aproape de aspectul retro al unei frizerii. În partea dreaptă a scenei, uşa de intrare cu clopoţel. O fereastră cu draperii trase incomplet pe peretele din fundul scenei, o oglindă mare cu ramă învechită, un mic lavoar, un vechi ceas de perete, o etajeră, un mic taburet lângă ea, un scaun de frizer pe peretele din stânga scenei, în faţa oglinzii. Frizerul e îmbrăcat în halat alb, uşor grizonant, cu vârsta cam la 60 de ani ori puţin peste. La ridicarea cortinei, mătură spaţiul din jurul scaunului, acţiune întreruptă de sosirea clientului.
Clientul e un bărbat corpolent cu vârsta între 40 şi 45 de ani. E complet chel, cu faţa smeadă, proaspăt rasă, amănunte vizibile şi contradictorii foarte importante în configuraţia piesei. Clientul are înfăţişarea şi comportamentul cuiva din clasa de mijloc ori a noii pături de parveniţi ai societăţii şi vocea unuia care ar avea nasul înfundat ori o jenă laringiană.
Se aude clopoţelul, uşa se deschide larg.
CLIENTUL( se împiedică de prag, se întoarce uşor, priveşte pragul cu un fel de surpriză şi mânie): …în paştele măsii!... Parcă e un făcut…Exact ca acu’ o lună!
FRIZERUL( afabil, trecând peste neplăcerea momentului, lasă mătura sprijinită de etajeră, întinde şi dă mâna cu clientul): A!...Plăcerea e de partea mea!...Bine aţi revenit, domnule!...(Pauză scurtă)…O lună, ziceţi?...Chiar aşa? …Nu ştii când trece timpul!...A trecut o lună de la…de când îmi faceţi onoarea să apelaţi la serviciile mele?!( Îi arată scaunul rotativ şi îl îndeamnă să se aşeze)
CLIENTUL( Se aşază, întoarce scaunul în direcţia centrului scenei, acolo unde frizerul şi-a tras deja taburetul şi se pregăteşte să se aşeze. Personajele stau faţă în faţă şi se văd din profil. Clientul are o mină de om posac, îngândurat, abătut.) : Da, o lună!...O lună încheiată!... Şi…
FRIZERUL(Curios): Ei, tocmai vroiam să vă-ntreb!...Şi?...
CLIENTUL(Dezolat): Şi…nimic! Nicio schimbare în bine!...Baaa!...
FRIZERUL : Cum aşa? Curios!... Foarte curios!... Spun asta pentru că data trecută lăsasem locul perfect curat, ca-n palmă…de neted. Şi, de fapt, nu erau decât câteva urme uşoare…ca un puf.
CLIENTUL: Aşa am crezut şi eu vreo două zile. Părea că e-n regulă…Apoi…apoi, a început să apară …aşa…de ziceai c-au fost tratate cu îngrăşământ…Gazon, nu altceva!
FRIZERUL(Intrigat, îngândurat): Care va să zică…spuneţi că…
CLIENTUL: Da! Da! Creşte, domne…creşte continuu!
FRIZERUL: Asta-i bună! Foarte…foarte ciudat!...(Pauză scurtă) Şi cam în ce ritm?...V-aţi dat seama cam în ce măsură ?... Vreau să spun, creşterea…creşterea e…sesizabilă?
CLIENTUL( Agasat şi enervat deopotrivă): Hm!...Sesizabilă!?...Şi-ncă cum? E…enervantă, e…e groaznică!( Pauză scurtă în care preţ de cinci secunde închide ochii făcând un calcul mental). Cât să zic? …Cam…cam un milimetru pe zi!
FRIZERUL(Fâstâcit): Oho!...E…e cam mult!
CLIENTUL: Păi, sigur că e! În ritmul ăsta o să ajung clientul dumitale de fiecare zi.
FRIZERUL: Nicio problemă! …Clientul nostru, stăpânul nostru, ştiţi cum e…Dar…(Pauză scurtă) Ce ţi-e, domne, şi cu natura asta!...
CLIENTUL: Ce-are a face natura cu ?...Nu înţeleg. Nu văd legătura!
FRIZERUL: Păi, mă gândesc c-o avea! Adică, ia dintr-o parte şi pune în alta!...(Gest cu ambele mâini de la stânga la dreapta) Cum se cheamă asta?...legea compensaţiei parcă, nu? Cam aşa cum se-ntâmplă cu orbii: le-a luat Dumnezeu vederea dar le-a dat pipăitul şi intuiţia… ochiului interior, nevăzut…Sau cu autiştii care sorb cuvintele de pe buze…
CLIENTUL(Amar): Aşa compensaţie, mersi! Putea să lipsească! Mai ales că, v-am spus, umblu cu serviciul de-mi sar capacele. Da, foarte mult! Şi, sincer să fiu, oameni discreţi ca dumneata nu găseşti pe toate drumurile! Nu!...nu poţi să te dai pe mâna oricui.
FRIZERUL: Asta e drept!...Discreţia pentru mine e ca aerul! Mă bucur că aţi observat calitatea asta şi-mi acordaţi toată încrederea!
CLIENTUL: În plus, rişti ca vreunul cu care vii în contact, unul mai perspicace, să ţi-o trântească aşa… de la obraz. Ştii expresia!...Mai mare daraua! Nu, nu, e cât se poate de jenant! Şi nu c-aş fi sau m-aş pretinde vreo icoană, dar oricât!...
FRIZERUL: Mda!...Aveţi dreptate! Dar asta numai dacă daţi ocazia…dacă cumva se întrece măsura…dacă se depăşesc nişte limite…sau mai ştiu eu ce?
CLIENTUL: Ocazia!...Ocazia!...Păi nu ştii când…nu ştii niciodată cu ce prilej se iveşte…
FRIZERUL: Important e să le evitaţi, dar, na, oameni suntem!...
CLIENTUL: În teorie e una…Da’ cu nervii întinşi la maxim, cu stresu’, cu una, cu alta, parcă ce, te mai gândeşti la maniere?(Pauză scurtă) Cum a fost cu pragu’ dumitale!...Ai văzut bine… imediat mi s-a pus pata şi gata… mi-a sărit ţandăra!...
FRIZERUL(Condescendent): Ei, am văzut, am văzut!...Dar ce-i?...Un fleac!
CLIENTUL: Sau să-ţi dau alt exemplu…Alaltăieri merg să plătesc factura la telefon. Buuun!...Coadă ca la balamuc! În spatele meu o bătrânică. Mă-ntreabă aproape din minut în minut cât e ceasul. Îi răspund…O dată, de două, de trei ori…ei, a patra oară n-am mai rezistat! Mi-amintesc pe moment cuvintele unui filozof la teve şi ce crezi că-i spun?...Zic: mamaie, uite, nimeni nu ştie de unde vine şi-ncotro se îndreaptă!
FRIZERUL: E bună!...Şi?...
CLIENTUL: Era gata-gata să-mi zică vorba aia… noroc că ajunsesem la casă!
FRIZERUL: Ce să?!...Trăim nişte vremuri sub presiune că nu te mai miri de nimic! (Pauză scurtă. Gânditor) Dar chestia asta, într-adevăr, foarte deranjantă, prea a apărut brusc. …Abia acum o lună de zile?!...Nu cumva o fi o moştenire genetică târzie? Am auzit că sunt afecţiuni din astea care apar şi la a treia generaţie.
CLIENTUL: Nu! Exclus!...Din câte ştiu, toţi ai mei au suferit, săracii, de boli cât se poate de banale: inimă, ficat, comoţii…Unu’ singur a sfârşit la balamuc, dar ăsta era şi cel mai sănătos cu restul organelor că i-a îngropat pe toţi. Aşa că numai pe mine m-a lovit chestia asta …într-adevăr, …brusc, că nu-mi revin.
FRIZERUL: Şi poate nu atât apariţia e surprinzătoare cât, mai ales, recidiva şi faptul că nu se opreşte. E curios şi inexplicabil faptul că nu se stabilizează măcar.
CLIENTUL: Păi… de ce crezi că am venit la dumneata de urgenţă? Numai un om cu suflet ca dumneata şi, în plus, de meserie şi serios, nu?, putea să mă înţeleagă cel mai bine.
FRIZERUL: Categoric! Tot ce depinde de mine, se face…se face!...Nici nu încape îndoială, nu, nici vorbă, nu se discută!...Dar, întreb şi eu aşa, poate n-ar trebui…un medic? …Un medic v-a văzut?...Mă gândesc că în afară de ce pot face eu, în afară de tot ajutorul pe care sunt gata să vi-l acord, treaba asta ar fi cam de competenţa lor.
CLIENTUL: Ah!...Sigur! Sigur!... Cu asta trebuia să încep. Da!...Disperat cum sunt, am uitat pur şi simplu să-ţi spun…Da, asta fac de două săptămâni… bat clinicile şi cabinetele medicale! Alerg înnebunit de la una la alta, doar…doar…
FRIZERUL: Vreun rezultat?... Vreo concluzie?...A reuşit cineva să…?
CLIENTUL: Aici e aici!...Aş!... Nu, niciun rezultat! Toţi au ridicat din umeri neputincioşi, domne…Că chestia asta nu e în nomenclatorul bolilor cunoscute, că nu e leac şi că dacă a căzut măgăreaţa pe mine trebuie să-mi asum situaţia cu tot disconfortu’ şi neajunsurile ei şi basta!
FRIZERUL: Cum ar veni, să vă purtaţi crucea?
CLIENTUL: Cam aşa ceva!...Dar să vezi…ultimul la care am fost m-a băgat pur şi simplu în ceaţă… Le-a pus capac!... Mi-a ţinut o teorie că simţeam că înnebunesc…A vorbit despre cauzele şi…cum îi zice… incidenţa bolii, dar când a ajuns la remedii, la tratamente şi alte alea, a lăsat-o mai moale.
FRIZERUL: Interesant!(Se aşază mai bine pe taburet) O teorie, ziceţi?
CLIENTUL: Daaa!...Spunea că din experienţa şi observaţiile lui de 30 de ani, afecţiunea ar avea legătură, şi încă una strânsă, cu educaţia. Închipuie-ţi una ca asta! Şi nu neapărat cu instrucţia propriu-zisă… nu neapărat cu numărul şi felul şcolilor pe care le-a făcut pacientul, de pildă… nu,nu!… cu educaţia, aşa… la modul general. A mai zis că nici sorboniştii… nici unii intelectuali subţiri, de rasă, din câte şi-a dat seama, nu sunt ocoliţi de apariţia bolii. Poftim!... Da!… şi că numai orgoliul, vanitatea, poziţia socială şi o jenă firească îi împiedică, pe cei mai mulţi, să-şi facă publică afecţiunea şi s-o recunoască chiar şi atunci când ea este cât se poate de vizibilă!
FRIZERUL: Chiar aşa? Chiar aşa a spus doctorul?...Curios!...Interesant!...Mai avea să spună ceva de şapte ani de-acasă şi era tacâmul complet!
CLIENTUL: Întocmai!... Mai mult, a spus că în ultimii ani afecţiunea a început să devină, cică… endemică…tot el mi-a explicat cum vine treaba… adică se răspândeşte în proporţii de masă….Auzi!... Mă rog… teorii! Altfel, nimic concret, nimic palpabil când vine vorba de vindecat…Aşa că mersul la doctor m-a pus şi mai rău pe jar. ...Nu!... Tot în dumneata îmi pun speranţa.
FRIZERUL: Totuşi, nu vă supăraţi, doctorul ăsta, ultimul, cred că e un bun psiholog. A dezvoltat teoria ca să vă încurajeze în sensul că nu trebuie să vă simţiţi singur în necazul dumneavoastră. Eu aşa văd lucrurile şi îi dau dreptate. A procedat corect. Solidaritatea întreţine moralul!...
CLIENTUL: Aşa crezi? Mie mi se pare c-a vrut să facă pe deşteptu’ şi pe competentu’ cu mine…Cu rezultat zero!
FRIZERUL: Absolut! Aşa cred! …N-aţi observat din exemple, din viaţă, ca să mă exprim mai bine, cum răul mai mare umbreşte răul cel mic?
CLIENTUL: Fii, domne, mai clar! Nu ştiu, zău, ce m-ar putea face să nu-mi plâng de milă.!
FRIZERUL: Uitaţi ce e! Mă surprinde la dumneavoastră felul simplist în care vedeţi lucrurile şi în care puneţi problema. Da!...Simplist şi nediferenţiat! Adică, la dumneavoastră, o durere de cap trecătoare e tot una c-o hepatită sau o ciroză?... O enterocolită cu o metastază? Ia gândiţi-vă!
CLIENTUL: Tot nu pricep unde baţi! Cum ar veni, nu e destul beleaua care mi-a căzut pe cap?(Gest prin care îşi pipăie chelia) Mă rog, nu chiar pe cap!...Văd că ţi se pare floare la ureche!
FRIZERUL: Chiar aşa este pe lângă altele. N-aţi văzut cum se întâmplă lucrurile?... Octogenarului i se pare că n-a trăit destul dacă se compară cu nonagenarul, pe când dacă-i spui: stai domne că alţii şi-au încheiat socotelile la 30-40, atunci îşi vede vârsta cu alţi ochi, ba îi mai şi compătimeşte pe aceia…Aşa şi cu dumneavoastră! Ca să nu mai spun că ştiu un caz care le întrece pe toate! Nu se compară cu ce ai dumneata.
CLIENTUL: Ce vrei să spui? Mergi, domne, până la capăt!
FRIZERUL: Nimic!...Nimic!...Discreţia înainte de toate, deşi… După cât vă văd de cătrănit, ca să vă fac să priviţi cu detaşare şi demnitate afecţiunea, poate chiar am să-mi calc jurământul. Asta de dragul dumneavoastră şi al stării disperate în care vă aflaţi.
CLIENTUL: Da?... Toate ca toate, dar măcar chestia asta să fi fost în nomenclatorul bolilor cunoscute! Să ştii de unde s-o apuci!...Cel mai rău în treaba asta e să bâjbâi şi să faci teorii.
FRIZERUL: De acord, dar numai pentru că, v-am spus, nu sunteţi conştient de ce surprize e în stare natura! Câteodată, rămâi trăsnit de capriciile ei! Zău, sunt cazuri când fac harcea-parcea din logica noastră.
CLIENTUL: După dumneata, înţeleg că ar trebui să stăm cu mâinile-n sân şi să luăm lucrurile aşa cum le-a potrivit cineva?...Natura, cum spui, ori chiar Dumnezeu?
FRIZERUL: Ei, văd că începeţi să pricepeţi câte ceva!...Doar toţi am auzit de puterea destinului, nu?
CLIENTUL: Una e auzitul şi alta…
FRIZERUL: Aşa e, de acord, de acord… dar când exemplele vin să confirme ceea ce logica nu dezleagă nimic, ce ziceţi? …Atunci, întâmplările te pun pe gânduri. (Pauză scurtă) Adevărul e că şi meseria…şi contactul cu oamenii…contează mult în felul în care începi să priveşti şi să percepi viaţa. Daa!... Pentru că cine crede că scaunul ăsta (Arată scaunul pe care stă clientul) e un simplu scaun de frizer, se înşeală. Nu!...E mai mult, domnul meu!...E un fel de confesional!...Vine omul nu doar să se tundă, dar şi să se elibereze într-un fel…să-şi descarce sufletul!...Bunăoară, dumneavoastră?! Aţi colindat pe la nu ştiu câţi doctori, dar tot aici speraţi să găsiţi, dacă nu leac de durată, măcar un pic de alinare, o soluţie de moment.
CLIENTUL: Într-un fel aveţi dreptate, dar eu…
FRIZERUL: O clipă!...O clipă!... Nici nu vă închipuiţi ce lungă e mâna destinului, ce întortocheate sunt căile sorţii! Daaa!... Cu dumneata cred că trebuie să umblu cu exemple pentru că altfel …Neapărat cu exemple!...Nimic nu ne întăreşte mai mult ca suferinţele altora…(Pauză scurtă) Uitaţi, aveam pe vremuri un client tinerel, începător în ale actoriei, actor cunoscut mai târziu. Păcat că nu l-aţi cunoscut, s-a pensionat, să fie de-atunci vreo 20 de ani!... Talentul ca talentul, dar ambiţios foc! Ambiţios ce nu s-a pomenit!...Nu concepea să joace decât roluri mari… piese grele, grele de tot, domne! Ei, dar şi mare ghinionist clientul ăsta….Ce credeţi, la repetiţii, de la primele replici, zbang!, zbang!, îi cădea piesa, cu toată greutatea ei, pe picior!...Aşa de rău, încât câteva săptămâni ziceai că-i infirm.
CLIENTUL: Asta-i culmea! N-am mai auzit aşa ceva!
FRIZERUL: Da, da!...Nu ştiu cum făcea, dar asta i se întâmpla. Chiar aşa: cum scotea replica, monologul din gură, la repetiţii, cum spuneam, cât se poate de grele, cum îi pica direct… fie pe laba piciorului şi pe degete, fie pe gleznă. …Mereu avea probleme din astea.( Pauză scurtă. Moment de reverie. Zâmbeşte amuzat)…Parcă îl văd: o dată la două, trei săptămâni, apărea în uşa frizeriei, şontâc-şontâc!...Ziceai că e handicapat…Iar?...Iar! răspundea resemnat de fiecare dată că mi se făcuse şi milă de el. Era disperat.
CLIENTUL: Cred şi eu!...La fel ca mine, acum!
FRIZERUL: Da, numai că omul meu începuse să-şi privească cu resemnare soarta, dar şi cu multă dârzenie, cu o tenacitate de fier. Altul, în locul lui, ar fi renunţat de mult, l-ar fi dat încolo de teatru, numai că, v-am spus, era tare ambiţios, extrem, extrem de încăpăţânat.
CLIENTUL: Barem i-a folosit la ceva încăpăţânarea?
FRIZERUL: O să râdeţi… o să vă miraţi, dar a făcut carieră! Şi încă una strălucită!... În roluri memorabile!...De pildă, l-a jucat pe Hamlet, olog, pe Caţavencu, în atele, iar pe Unchiul Vania, în ghips şi în cârje!...Succes mare!...Lumea, spectatorii adică, ce credeţi?... ziceau că tocmai asta e originalitatea montării, noutatea regizorală, viziunea neconformistă a pieselor.
CLIENTUL: Ce chestie! La aşa ceva nu m-aş fi aşteptat! Îţi stă mintea-n loc!! Da, ia spune-mi, Hamlet ăsta nu era cumva un neam de prinţ sau cam aşa ceva?... Te-ntreb că în copilărie, în cartieru’ nostru era unu’ de-i zicea la fel…Nene Hamlete!...Nene Hamlete! îl strigam noi, copiii…de unde până unde nu ştiu…era ăl mai tare traficant de droguri!...
FRIZERUL: Ha!...Ha!... Şi nu e tot!...Critica, la fel! Cronici entuziaste, domne, piesele se jucau câte trei stagiuni la rând cu sălile pline… Am rămas mască ce-a putut să iasă dintr-un ghinion, dintr-un accident…auzi!...la repetiţii!
CLIENTUL: Mda!...Mersi! Ia să fi avut afecţiunea mea!...Altfel ar fi stat treaba. Precis, altfel!...Nu, e cu totul altceva!
FRIZERUL: Poate că e, nu zic nu, dar în locul dumneavoastră eu aş vedea partea plină a paharului. În sensul că niciun handicap nu trebuie să fie mai mare decât voinţa de a-l învinge cumva. Şi, de vreme ce nu e mortal…şi nu e!... cum să-l învingi altfel decât nebăgându-l în seamă, ignorându-l, aşa ca şi cum nici nu l-ai avea!
CLIENTUL: Mă gândesc!...Mă gândesc, dar nu văd nicio ieşire, nimic!...
FRIZERUL: Pentru că nu căutaţi ieşirea unde trebuie, adică acolo, în interior ca să zic aşa, …nu în afară!
CLIENTUL: Meştere, începi să faci filozofie cu mine şi eu stau ca pe mărăcini şi pe ace!
FRIZERUL: Nu fac nicio filozofie, Doamne iartă-mă! Spun doar că doctorul ăla cred că avea mare dreptate… N-ar trebui să trecem prea uşor peste vorbele lui…Ce spunea el? Că se înmulţesc cazurile astea? …Posibil!...Corect!...Că fenomenul e necontrolabil şi că apare chiar şi acolo unde te-ai aştepta mai puţin?...Că, prin urmare, nu-i scuteşte nici pe sorboniştii şi harvardiştii care şi-au tocit minţile, cu folos sau degeaba, în cele mai înalte universităţi! Corect!...Foarte corect!(Pauză scurtă) …E drept că în cazul lor afecţiunea e mai vizibilă şi mai supărătoare decât la unul ca dumneata care te expui mai puţin, însă, îţi pun eu… supără şi contrariază interlocutorii mai abitir, dar, poate aţi observat… de obicei, impertinenţa şi tupeul îi salvează ori aşa îşi închipuie ei…E destul să deschizi televizorul, să dai peste o masă rotundă, peste o dezbatere cu şapte combatanţi limbuţi ca să-ţi dai seama că cel puţin doi dintre ei suferă, cel mai adesea fără s-o ştie, exact… dar exact de afecţiunea dumitale pe care, eu, unul, consider c-o luaţi prea… prea în serios.
Este momentul când din buzunarul halatului sună telefonul.
FRIZERUL(Cu telefonul în mână, către client): Scuzaţi-mă o clipă!(Răspunde la telefon) Vă salut!...Da, sigur…nicio problemă!...Când?...Da, e foarte bine!...Joi?...Am înţeles, joi la 17 deci!...Respectele mele! (Închide telefonul. Reia discuţia cu clientul) Un client!...Pentru clienţii mai vechi, am stabilit cu ei să se programeze din timp. E mai comod. La un singur scaun fac tot posibilul să evit aşteptările şi plictiseala. (Pauză scurtă) Deci…În ce mă priveşte, fireşte, o să fac tot ce pot, tot ce depinde de mine să vă rezolv. Sigur că da!...În fond, îmi fac meseria…Totuşi, părerea mea este că un pic de voinţă de a lupta cu boala, un pic de indiferenţă, de nepăsare, de sictir, ca să zic aşa, cu care să priviţi inconvenientul neaşteptat, v-ar ajuta şi mai mult.
CLIENTUL: Domne, am venit la dumneata ca la ultimul liman, ce naiba!, aşa că orice sfat, orice idee care să-mi uşureze nenorocirea, e mană cerească, e un balsam pentru mine!
FRIZERUL: Absolut!...Absolut!... Îmi dau seama de starea de spirit în care vă aflaţi. Tocmai de-aia exemplul, povestea cu totul şi cu totul reală pe care am să v-o spun, sper să vă ajute să priviţi cu alţi ochi suferinţa dumneavoastră….Să vă facă să depăşiţi pragul psihic… blocajul în care vă aflaţi…(Pauză scurtă) Am să v-o spun pentru că de la acea întâmplare şi de la tot ce-a urmat a trecut ceva vreme… să tot fie vreo 15 ani de-atunci… iar personajul despre care e vorba, a şi murit între timp… Omul despre care e vorba, să-i zicem domnul Ics, a fost ani de zile clientul meu fidel, de suflet, ne-am legat unul de altul în timp, am devenit foarte apropiaţi… Poate că din pricina asta n-a făcut nici un secret din întâmplările…uimitoare…uimitoare prin care a trecut. Ce să zic?... am fost confidentul lui discret…da, …legat la gură şi am fost tare mândru pentru încrederea de care am avut parte. Între noi fost un fel de secret comun, un fel de complicitate şi Dumnezeu mi-e martor că nu mi-a trecut o clipă prin cap s-o trădez atât cât a trăit.(Pauză scurtă. Îşi caută cuvintele şi tonalitatea pentru rememorare)…Ziceam c-o să vă spun povestea, dar ce zic eu poveste?... dacă mă gândesc mai bine ea este un adevărat caz…un caz medical, o să vedeţi…da…un caz care a făcut mare vâlvă în epocă după dispariţia personajului.
CLIENTUL: Mor de curiozitate!... Îmi plac grozav poveştile, mai ales alea cu happy end!
FRIZERUL: Ha!...Ha!...Cu happy end!? N-aş zice că e aşa, însă ceva, ceva, din ea, un cât de mic înţeles tot o să vă folosească, cred! (Pauză scurtă. Ofteză uşor şi respiră adânc) Sunt foarte legat de poveste…de fapt, am fost implicat în ea… Am… aşa, o nostalgie şi-un gol în stomac când mă gândesc… pentru că începutul ei s-a petrecut chiar aici…da…pe scaunul ăsta.( Arată scaunul. Se ridică de pe taburet )
CLIENTUL: Nu zău!( Se foieşte pe scaun, se întoarce către tetieră, priveşte cu interes de-o parte şi de alta a braţelor scaunului)
FRIZERUL: Mai întâi, trebuie să ştiţi că domnul Ics, clientul meu, era nelipsit din prăvălie cel puţin o dată pe săptămână, trecea uneori numai şi numai să mă salute şi să schimbăm două vorbe. De ras se rădea acasă, foarte rar la mine şi numai la insistenţele mele exprese… bărbieritul era ca un bonus din partea casei, dar tunsul…tunsul era un adevărat ritual pentru el. Avea şi un păr o grozăvie, pe cât de elastic şi de docil, pe atât de ferm şi sănătos la rădăcină, încât s-ar fi pretat la toate fanteziile, mă rog, creatoare…lucram pe vremea aia la Cooperativa „Foarfeca şi bigudiul”… se organizau mereu concursuri de tunsori, câştigătorii stăteau câte o jumătate de an fotografiaţi şi înrămaţi la panoul de onoare, de fiecare dată mă ţineam de capul lui…îi ziceam, mai în glumă, mai în serios: haideţi, şefu’, să vă fac o tunsoare pentru concurs să moară stiliştii de necaz, nu alta, dar el, deh, nu vroia, nu cadra cu funcţia lui, era… de când îl cunoscusem… inspector guvernamental…
CLIENTUL: Oho!...Barosan!...Barosan, nu glumă!...
FRIZERUL: Daaa!...Barosan!... Şi-ncă în două regimuri!... La insistenţele mele, chiar îmi zicea …nu merge, nu merge meştere, ia gândeşte-te,… la poziţia mea, cum ar veni să-mi vadă lumea moaca şi scăfârlia în vitrină.
CLIENTUL: Avea dreptate omu’…ce-ar fi fost…na…ditamai demnitaru’ expus în geam la, cum ai spus…”Foarfeca şi bigudiul”?
FRIZERUL : Daaa!...Era haios, plus că era bărbat bine, dar singur, holtei, sărit bine de 40 de ani…Avea un fizic atletic ca de rugbist, o faţă măslinie punctată de doi ochi negri, pătrunzători…emanau o încredere în sine, un optimism, că nici nu te-ai fi gândit, o clipă măcar, ce boală… ce anomalie îl rodea…
Sună telefonul. Aceleaşi mişcări ca la primul.
FRIZERUL(Către client): Un moment!...(La telefon): Da!...Bună zzz…Da, la treabă, la treabă, păi unde?...(Pauză ceva mai lungă) Nu face nimic!...se poate? Şi aşa duminica asta vroiam să ţin deschisă prăvălia…Nu, nu vă faceţi probleme…Nu! Aşa!...Foarte bine, duminică până-n prânz!...Sigur…duminică! Cu stimă!... (Pauză scurtă.Către client): Da… şi-n ziua de la care a pornit toată chestia, mi-amintesc că venise aranjat giugiuc, nu-i vorbă că totdeauna umbla pus la patru ace, numai haine de firmă, nu-l văzusem niciodată îmbrăcat măcar în ţinută sport sau de stradă şi ne ştiam deja de 7-8 ani… era bine dispus, îmi spune: meştere, mai întâi un spălat pe cap şi-apoi o frecţie aşa cum numai dumneata ştii să faci, zicea că are o şedinţă importantă la Ministerul Public, ţinea mult la etichetă, la ce impresie lasă…Normal!...M-apuc de treabă, înmoi părul sub jetul de apă, îl săpunesc, înfig unghiile în creştetul capului plin de clăbuc… (Gesturi şi mimică ca în faţa unui manechin invizibil) frec şi frec, când, deodată, spune…Ia stai!...stai puţin!... Auzi ceva?... Făcusem treaba asta de zeci, de sute de ori poate, auzisem ceva ca un ecou, dar am crezut că mi se pare…Nu auzi, meştere, ceva…un zgomot ciudat ca de clopot? Parcă…parcă aud ceva, dar n-are ce să fie, poate v-a intrat apă în urechi, zic,…tamponez timpanele şi continui să frec pielea capului mai departe…Nu! Nu!...Stai!...Opreşte-te! ţipă… poate în exterior nu răzbate mare lucru, dar îţi spun că înăuntru ceva intră în vibraţii, ceva rezonează de la occipital până la osul parietal, ceva ca o limbă de clopot care se loveşte de tâmple…nu înceta să spună. Cum, n-auzi!?... O fi vreun vertij, mi-am dat cu părerea, dar el, nu, că era ceva cu totul nou, pe cât de neplăcut, pe atât de suspect…Acuma, sincer să fiu, auzisem şi eu, erau nişte zgomote înfundate…parcă nişte obiecte aflate în imponderabilitate se izbeau de pereţii unei camere goale…dar cum să-l mai sperii şi eu?…era şi aşa foarte îngrijorat… cătrănit rău…Bineînţeles, m-am oprit, n-am mai continuat nici spălatul, nici tunsul, doar i-am uscat părul, a plecat val-vârtej, abătut, de parcă nici nu fusese acolo…
CLIENTUL: Bietul inspector!...Cred şi eu…nu-i uşor să te trezeşti peste noapte că nu mai eşti ăla de-acu’ o zi, ori că organele pe care le ştiai la locul lor încep să o ia razna…Mie-mi spui?...
FRIZERUL: Păi, aşa e!...Mai ales că în toţi anii de când era clientul meu, auzeam pentru prima oară aşa ceva…pentru prima oară se-ntâmpla fenomenul ăsta ciudat, inexplicabil…Îmi făceam fel de fel de gânduri, aşteptam din zi în zi să apară în prăvălie şi să-mi spună că totul fusese numai o părere, un vis urât şi-atât, dar…
Sună din nou telefonul. Aceleaşi mişcări ca la precedentele.
FRIZERUL(Ridică o mână în direcţia clientului în semn de pauză apoi, în telefon):
Da!...Salut!...Da’ de unde…nu mă deranjaţi!... Cum?...Păi, azi e marţi…da…e bine…vineri!…Vă aştept vineri dimineaţă…Numai bine!
CLIENTUL: Dar?...
FRIZERUL(Căzut uşor pe gânduri): A!..Da!….Două luni încheiate nu l-am mai văzut pe inspector, de-atunci…Nici picior de el în prăvălie…şi niciodată în opt ani nu trecuse un timp atât de lung să nu ne vedem…eram îngrijorat…normal…ca pentru soarta unui prieten, căci pot spune…aşa şi eram…Ei, şi-ntr-o zi, apare inspectorul meu, mă-mbăţişează, se face comod şi se suie pe scaunul ăsta…parcă nimic nu se-ntâmplase…parcă ne despărţisem doar cu o zi în urmă.
CLIENTUL: Cum, domne… ştersese cu buretele totul?... Curios!
FRIZERUL: Aşa părea!... Era cât se poate de liniştit, de relaxat…poate un pic mai sobru…cu o privire, aşa, mai interiorizată, mai închisă în sine, ca şi cum ar ascunde o taină, dar în rest…acelaşi om…acelaşi caracter stenic, robust pe care i-l ştiam…Nimic despre întâmplarea de cu două luni în urmă…nu… nicio vorbă…mă bucuram că totul nu fusese decât un puseu, poate… un simptom trecător… dar o legătură cu evenimentul, cu panica de-atunci, să vedeţi, tot era…Era, pentru că odată suit pe scaun zice: meştere, de azi înainte scoatem din program spălatul pe cap şi frecţia…le scoatem definitiv…definitiv…numai tuns, atât!…scurt…cât se poate de scurt…perie dacă se poate… să evităm… ţăcănitul foarfecei …mă-nţelegi?…Prea mult timp pe capul meu, ţăcănitul foarfecei…mă deranjează! Cum doriţi!...Cum doriţi! spun şi-ncep să-l tund perie, cum zisese. Termin tunsoarea, îmi stătuse tot timpul pe limbă să-l întreb dacă hotărârea de ultim moment, adică renunţatul la spălat şi la frecţie, are vreo legătură cu ziua aceea şi cu sperietura ce-o trăsesem, întreb şi…ei, bine,…recunoscu că, da, are… fuseseră două luni de calvar, de chin şi-ndoieli cumplite pentru el, spunea că lumea se prăbuşise în tot acest timp în neprevăzut…în dileme înspăimântătoare şi-n haos şi de-acolo, abia târziu şi cu totul neaşteptat, într-un licăr de speranţă… speranţă de care… se vedea bine că era puternic ancorat acum şi hotărât să n-o scape din mâini pentru nimic în lume…Meştere, şopti el, şi pentru o clipă mi s-a părut sleit de puteri, însă nu era decât vocea joasă a confidenţei pe care vroia să mi-o facă…meştere, a fost o întreagă poveste, ceva de groază, de necrezut, uite, ţi-o spun,e mai bine să închizi prăvălia… dar rămâne între noi, zice el… am toată încrederea că eşti în stare să păstrezi un secret… măcar până la sfârşitul zilelor mele… ce te miri?…ce dacă sunt mai tânăr ca dumneata?…pentru mine totul, de-acum, este pe muchie de cuţit…nu se ştie cât timp o să dureze minunea.
CLIENTUL: Minunea?!!... Vrei să spui că povestea de-abia începe…care va să zică?!
FRIZERUL: Da, şi-ntr-un fel, partea ei cea mai tare, să zic aşa!... Dacă m-am hotărât să o spun o fac numai pentru dumneavoastră, să ştiţi… ca să priviţi propria afecţiune cu mai mult realism şi detaşare, măcar numai prin simplă comparaţie. (Pauză scurtă) Încă puţină răbdare şi-o să mă ocup şi de…
CLIENTUL: Nici nu mă mişc…nu vezi că sunt numai ochi şi urechi?! Dacă spui că merită!...merită!...
FRIZERUL: De-acum încolo, tot ca am să vă spun e povestea inspectorului, spusă cu gura lui, e o întâmplare la prima mână, fără exagerări, fără înflorituri… adevărată-adevărată!... Prin urmare… pleacă inspectorul de-aici, aşa cum am mai spus, val-vârtej şi cătrănit rău… stă ca pe mărăcini la şedinţa aia, restul zilei îşi ia liber şi se duce, glonţ, acasă…Toată ziua se gândise dacă nu cumva senzaţia, zgomotul ăla simţit şi trăit aici, la mine, fusese o simplă impresie de moment…Ajunge acasă, se repede sub duş, era cald, ăsta era pretextul cel mai bun să verifice dacă se înşelase sau nu… Face un duş, apoi încă unul. De fiecare dată, spălându-se pe cap, resimţea aceeaşi senzaţie acută că poartă pe umeri povara unei încăperi nelocuite…auzea acelaşi ecou venit dintr-un clopot a cărui limbă se zbătea într-un spaţiu închis… Exact zgomotul auzit aici, în prăvălie, în dimineaţa aia!… Vă daţi seama, era îngrozit, …suportă greu următoarele zile…numai în pielea lui să nu fi fost…la Ministerul Public mergea în virtutea inerţiei…mai mult ca sigur, nici nu se uita bine pe hârtiile semnate…se-ntorcea acasă doar ca să-şi plângă de milă…
CLIENTUL: Meştere, nu ştiu ce să zic, dar le ai cu povestitu’! Oi fii mata frizer a-ntâia, dar s-ar putea să-ţi fi greşit cariera!...
FRIZERUL: N-am nici un merit!...Deloc!... Nu fac decât să reproduc, atenţie!...să reproduc întocmai vorbele inspectorului şi…slavă Domnului, am avut timp atâţia ani să mi le reamintesc…că mi-e uşor să…
CLIENTUL: Dar…stai puţin… cum mă-ntrebaşi şi pe mine mai adineauri, nu s-a gândit inspectorul dumitale să consulte şi el un doctor…bănuiesc c-avea relaţii gârlă, nu?
FRIZERUL: Cum nu!?...Sigur!...Sigur că da!...Îşi amintise că urmărise cu ceva timp în urmă o emisiune medicală televizată…Moderatorul vorbise despre invitat ca despre o somitate a neurologiei naţionale…
CLIENTUL: Zi aşa!...Mă şi miram, altfel!
FRIZERUL: Daa!…şi doctorul ăsta… se şi minunase de el, cât era de universitar, reuşea, domne, să facă toţi termenii medicali, toate cazurile cât ar fi fost de dificile, înţelese până şi de ultimul profan în materie…Da…vorbea despre neuroni, activitate corticală şi psihosomatică…
CLIENTUL: Uauuuu!...Uauuuu!(Se bate cu palma peste genunchi, admirativ): Meştere, mă uimeşti!
FRIZERUL ( Ca şi când n-a auzit remarca)…da, vorbea despre toate mecanismele alea cu o mare uşurinţă… parcă era un iluzionist care îţi aduce lucruri nevăzute…de nepipăit… în palmă…Îl căută… avea un cabinet într-o zonă centrală…chestia asta îi dădea şi mai multă încredere…doctorul îl consultă…îl pipăi îndelung…ciocăni în câteva locuri cutia craniană…îl întrebă dacă simte dureri, înţepături intracraniene…dacă are ameţeli…dar la toate întrebările inspectorul răspunse că nu…n-avea nimic din toate astea…
CLIENTUL: Curios!...Ce chestie!...
FRIZERUL: La fel de curios i se păru şi doctorului!...Îl trimise, timp de o lună de zile, să facă câteva examene de laborator, câteva tomografii, câteva RMN- uri. Probabil…, m-am gândit tot timpul la asta,… avea el o bănuială… oricât de vagă… la experienţa lui ceva îi spunea că nu e în regulă cu inspectorul meu… Era ceva ce nici lui, cât era de mare neurolog, nu-i venea să creadă!
CLIENTUL: Te pomeneşti că…
FRIZERUL: Răbdare!...Răbdare!... Cert e că doctorul, având toate rezultatele-n mână, era şocat… înţelegi!... nu-i venea să creadă că după atâţia ani de practică, se afla în faţa unei descoperiri epocale…tot amâna discuţia cu pacientul, cu inspectorul…nu era sigur cum ar trebui să se poarte cu el… cum să-i dea vestea. Până la urmă, se hotărî pentru o discuţie sinceră… directă… neurologii ăştia, şi-aşa, e ştiut că sunt brutali de felul lor.
CLIENTUL: Am auzit că ăştia umblă prin creierii omului ca pe Aviatorilor!
FRIZERUL: Umblă dacă trebuie!...Numai că în cazul inspectorului n-ar fi avut de ce şi nici unde să umble, înţelegi?...Nu era nimic de făcut…nicio intervenţie, nimic nu l-ar fi ajutat. Era din naştere la el!
CLIENTUL: (Intrigat, mirat): Din naştere?... Cum adică?...Vrei să spui că inspectorul…
FRIZERUL: Da!...Da!...După o lună de tensiune, doctorul îl chemă în cabinet…îşi găsea cu greutate cuvintele…na, cred şi eu!...ia una din tomografii, o ridică la nivelul ochilor în dreptul ferestrei, şi-i arată inspectorului, cu vârful degetului arătător, pe celuloid, conturul unei mari pete albe…(Pauză scurtă) Vedeţi?, îi zise doctorul…nu se observă nimic…Acolo unde trebuiau să fie emisferele, trunchiul şi lobii, la dumneavoastră nu e decât o pată albă, albă, ceva ca o hologramă…
CLIENTUL(În culmea mirării): Extraordinar!...
FRIZERUL: Inspectorului i se înmuiaseră genunchii, era îngrozit… se aseză pe canapea… apucă să întrebe cum e posibil ca materia aia să dispară, aşa, dintr-o dată, într-o zi, într-o clipă?!...însă doctorul îi spuse în felul lui dur… fără menajamente, că nu, materia aia nu existase de fapt niciodată… tocmai de aceea era o curiozitate a naturii care demonstra că, iată, se poate şi fără…
CLIENTUL: Creier?...Creier vrei să spui? (Frizerul dă din cap afirmativ)…Cum adică?...Omu’ n-avea aparatu’, organu’ ăla dar umbla pe picioare…respira…ba, mai avea şi funcţia-funcţie?...
FRIZERUL: Exact!...Exact!...Marele neurolog pe asta punea accentul… că e un caz unic…aparte…ieşit din comun…că… deşi lipsit de creier, avea deprinderile şi reflexele oricărui om normal, deci n-ar fi trebuit să dispere… tocmai asta era curiozitatea, unicitatea cazului…
CLIENTUL: Hai, domne, că m-ai lăsat paf!...E incredibil!...E prea de tot ce-mi spui!...
FRIZERUL: Aşa aş fi crezut şi eu dacă nu cunoşteam subiectul, dar aşa, pe omul lovit de grozăvia asta îl cunoşteam foarte bine de ani şi ani, doar era clientul meu în carne şi oase…Ei…şi tocmai pe chestia că era un nemaivăzut caz medical, ce credeţi?...doctorul îi propuse inspectorului să devină… discret… fără niciun tam-tam… subiectul unui studiu de caz în beneficiul cercetării ştiinţifice…Lucru pe care inspectorul îl acceptă pe loc, se-nţelege…aşa cum era în disperare de cauză. (Pauză scurtă) Ei, şi din momentul ăla, atmosfera din cabinetul doctorului se destinse…pulsul inspectorului revenea la normal…mai stabiliră data unor întâlniri viitoare, de rutină, apoi se despărţiră ca doi perteneri, ca doi complici ce tocmai încheiaseră o mare şi discretă afacere….Baa…era să uit!…la plecare, doctoral i-a spus bătându-l pe umăr: …Şi nu uitaţi, învăţaţi să trăiţi întocmai ca şi cum v-ar lipsi un rinichi…două degete de la mâini… atât şi nimic mai mult!...
CLIENTUL: Dat naibii doctorul ăsta!
FRIZERUL:Sigur!..Ca să vezi ce-nseamnă un psihic bun pus pe roate…da!...da!...Omul era ca şi terminat…i-a trebuit doar un impuls…o îmbărbătare… că, de îndată ce-a ieşit din cabinet,… inspectorul îşi recăpătă mersul drept, siguranţa de sine supusă la grea încercare, dar mai ales hotărârea de a-şi înfrunta destinul…Asta era chiar în ziua când a revenit la prăvălie... când a renunţat la spălatul pe cap şi la frecţie…da!...o rupea cu trecutul!...
CLIENTUL: Să nu spui că povestea se opreşte aici! Bănuiesc c-a mai trăit destul cu anomalia asta!...Când zici c-a dat colţu’?
FRIZERUL: Acum vreo cinci ani!
CLIENTUL: Ehe!...înseamnă c-a mai mâncat destul timp o pâine bună, nu-i aşa?
FRIZERUL: A mai mâncat…de!...(Îşi priveşte ceasul) Ooo!...S-a făcut cam târziu…să ne grabim niţel…haideţi…dacă tot am promis, să spun şi urmarea pe scurt…apoi imediat rezolvăm şi problema dumneavoastră.
CLIENTUL: Trag nădejde!...Da’…ia spune-mi…afecţiunea asta nu i-a dăunat neam în carieră? N-a avut nicio problemă la locu’ de muncă? Colegii…anturaju’ adică…nu s-a prins nimeni de…?!
FRIZERUL: Deloc!...Absolut deloc nu i-a dăunat!...Dimpotrivă!...În anii următori a sărit câte două, trei trepte…ce mai!...a ajuns foarte aproape de capătul scării sociale…cum se spune…Daaa!...La scurtă vreme de la întâmplarea cu pricina, a trecut de la Ministerul Public la Apărare şi nu oriunde ci la Departamentul înzestrării armatei unde a rămas cinci ani…După asta, alţi şapte ani a făcut carieră diplomatică în respectabila funcţie de Referent al Legaţiilor Consulare, dar eu mă obişnuisem cu el inspector, aşa îi ziceam şi după ce-a avansat…
CLIENTUL: Bafta omului, ce poţi să zici?!...
FRIZERUL: Dar nici doctorul, neurologul, n-a stat degeaba în vremea asta….De la întâlnirea cu inspectorul, şi-a închinat restul vieţii studiului acelei anomalii. Lucrarea de pe urma cazului cu inspectorul a făcut mare vâlvă în lumea medicală… a luat premii la simpozioane şi congrese internaţionale… titluri peste titluri onorifice…a colindat toată lumea…acum vreo doi ani auzeam că e unul din candidaţii la premiul Nobel pentru medicină…(Pauză scurtă).S-ar putea să fi avut dreptate…ai spus că-ţi plac poveştile cu happy-end…cred că este o poveste cu happy-end asta!
CLIENTUL: Mai puţin partea cu moartea inspectorului!...Aşa-i?...Când?...Acu’ cinci ani ai zis c-a murit?
FRIZERUL: Da!...
CLIENTUL: Ai fost la?...
FRIZERUL: Am fost!...Cum să nu?...Trebuia!...Îmi amintesc că mort fiind, inspectorul avea, aşa, o grimasă de stânjeneală şi nedumerire pe faţă…Mă uitam la cei care l-au condus pe ultimul drum…se uitau la el cam miraţi… nu ştiau de unde vine…pe seama cui să pună rictusul şi grimasa…Normal!...Nimeni nu ştia ce ştiam eu şi din ce ştiam nu suflasem o vorbă...atâţia ani!(Pauză scurtă) Şi mai e ceva care ar strica happy-endul!
CLIENTUL: Deci, e tot…fără!?
FRIZERUL: Cred!...Nu ştiu!...Judecă şi dumneata…pentru că la nici o săptămână de la moartea inspectorului, nimeni n-a putut înţelege de ce Ministerul Public în care lucrase inspectorul se pomeni cu o avalanşă de contencioase administrative…da!...nici de ce trei depozite cu muniţii, aflate în locaţii diferite, săriră în aer… sau a fost greu de priceput de ce câteva state ameninţau să declanşeze mai multe conflicte diplomatice, gata-gata să ne declare război!...Aţi înţeles?...
Sună telefonul (Gesturile cunoscute)
FRIZERUL(Cu faţa către spectatori): Ei, drăcie!...E culmea! (La telefon): Daa!...Cine?...Cu stimă domnule consilier!...Da!...Când doriţi!...Când doriţi!...Oricând!...Da!…găsim o fereastră!...Sigur!...Vă salut!...
CLIENTUL: Domne, da’ ştiu că ai clientelă, nu glumă! Zbârnâie de s-a-ncins telefonu’!
FRIZERUL: Am ceva!...Nu mă vait!(Puţin uimit, puţin contrariat) Am!...dar nu ştiu ce i-o fi apucat…atâtea programări ca astăzi n-am avut niciodată!...Parcă a dat urgenţa în toţi deodată! (Se încruntă, se concentrează ca şi când ar căuta cu ochii minţii o explicaţie) Nu cumva?...Mai ştii?!...Uite, mă tem că doctorul ăla al dumitale, ultimul, mai deşteptul, s-ar putea să aibă mare dreptate…Spunea că afecţiunea dumitale a devenit endemică… că se răspândeşte în proporţii de masă?!...Foarte curios!...Rămâne de văzut!...
CLIENTUL: Acuma, după toată povestea cu inspectorul, nu m-aş mai mira de nimic!
FRIZERUL: Ce v-am spus eu?... Nu-i aşa că după tot ce-aţi auzit,…după toată povestea… e floare la ureche ce ai dumneata?.....Gata!...Gata!...Destul cu vorba!...Mai sunt şi alţii la rând…La treabă!...Ia să vedem! (Se îndreaptă către clientul aflat pe scaun) Ia, întoarceţi-vă, vă rog!...(Roteşte scaunul către oglindă. Scurtă împotrivire a clientului) Hai, domnule…fii bărbat!...Parcă acum o lună eraţi mai curajos!
CLIENTUL: Meştere, ai grijă…ai mare grijă, te rog!...E des…des şi aspru!
FRIZERUL(Are într-o mână maşina electrică de tuns iar cu cealaltă îi saltă bărbia):Haideţi, vă rog…haideţi să rezolvăm treaba odată…gura mare!...mare!...mai!...mai!...limba scoasă!...mai!…mai mult!...aşaaa… foarte bine!....Ei,…sigur… asta era…ce mare lucru?!…păr pe limbă!...păr pe limbă!
Se aude zgomotul maşinii electrice de tuns în vreme ce cortina începe să se lase uşor. Mai înainte ca aceasta să cadă complet şi să atingă podeaua scenei, se aude din nou telefonul şi vocea frizerului de după cortina căzută acum:
FRIZERUL: Alo!...Da!...Aaaa!...Respectele mele, domnule subsecretar de stat!...Cum!...Chiar astăzi?...Ceva urgent?...Ceva delicat?...Atunci, vă aştept!...Da, sigur!...Vă aştept!…Vă aştept!...Am onoarea!...
Sfârşit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu